26 Aprilie
Adăugat de Reporter pe data de aprilie 26, 2023
-
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumurile județene Mănăstireni – Râșca – Beliș, cu o lungime totală însumată de peste 23 de kilometri. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe declară că „Rolul acestor lucrări este de a asigura o circulație în condiții optime, cu atât mai mult cu cât cele trei drumuri traversează o zonă de munte cu un foarte mare potențial turistic.” Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.
-
Președintele Consiliului Județean Cluj, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției constând în reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Principalele beneficii ale investiției, ulterior implementării, se referă la reducerea consumului anual de energie primară cu 58,55%, scăderea nivelului specific al gazelor cu efect de seră cu 73,34%, respectiv reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 81,45%. Investiția are o valoare totală de peste 37,3 milioane de lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
-
Se va supune spre aprobare, în cadrul ședinței ordinare ce va avea loc astăzi, un proiect de hotărâre ce vizează încheierea unui protocol de colaborare între forul administrativ județean și Clubul Alpin Român Filiala Cluj.Scopul principal al acestei colaborări este acela de a derula, în comun, acțiuni de voluntariat pentru igienizarea, refacerea sau realizarea de infrastructură turistică, respectiv poteci de drumeție, ciclism, trasee de escaladă, în acele zone care prezintă un potențial turistic deosebit în județul Cluj. Prin aceste campanii populația va fi informată asupra importanței menținerii unui mediu curat asupra sănătății organismelor vii, dar și a creșterii implicării acesteia în procesul de ecologizare. Protocolul de colaborare se va încheia pentru o perioadă de doi ani, existând posibilitatea prelungirii acestuia pentru perioade succesive de câte doi ani.
-
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a efectuat împreună cu 53 de primari clujeni – membri A.G.A. ADI Ecometropolitan Cluj, o vizită de lucru la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) în județul Cluj. Vizita a fost efectuată odată cu finalizarea și predarea, către operatorul Supercom SA, a ultimelor două componente aferente CMID: Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de sortare a deșeurilor. Astfel, au fost predate o serie de echipamente, utilaje și linii tehnologice, precum: hale, containere, camioane, platforme de compostare/depozitare, rezervoare de apă, stații de pompare, bazine de retenție a levigatului, stații de epurare, rețele electrice/apă/canalizare, drumuri, parcări ș.a.
-
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi răcoroasă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul zilei când, local, îndeosebi la munte, se vor semnala ploi slabe. În zona montană înaltă vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 14 gradeCelsius, iar cele minime între 1 grad și 4 grade Celsius.