11 Ianuarie

Adăugat de pe data de ianuarie 15, 2024

  • Românii care nu sunt angajați și nu realizează venituri fiscalizate, dar care vor să beneficieze de servicii medicale decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, pot alege să își plătească singuri contribuțiile pentru sănătate. Pentru aceasta trebuie completată o declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Valoarea contribuției este calculată aplicând cota de 10% asupra bazei de calcul, ce reprezintă 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data depunerii declarației unice. Astfel, având în vedere că salariul minim brut pe economie este de 3.300 de lei, valoarea asigurării opționale la sănătate este de 1.980 de lei. Suma va putea fi plătită la ANAF până în 25 mai. Costurile ar putea crește însă, în condițiile în care salariul minim pe economie se va modifica în luna iulie, așa cum se preconizează.

 

  • Consiliul Județean Cluj a deschis ofertele depuse de firmele interesate să proiecteze și să execute podul provizoriu peste pârâul Bandău, în localitatea Mica. Licitația a avut loc în contextul în care, la propunerea experților, forul administrativ județean a decis demolarea vechiului pod situat pe acest drum județean și construirea unuia nou, pe același amplasament. Astfel, la finalul perioadei stabilite în acest scop, două firme au depus oferte pentru realizarea acestei investiții, iar comisia de evaluare a început deja verificarea documentației din punct de vedere tehnic și financiar. Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Demolarea vechiului pod va fi demarată după finalizarea podului provizoriu. Valoarea estimată a contractului este de 2.3 mil de lei, iar durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

 

  • Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că programul Vinerea Verde continuă și anul acesta. Numărul de călători ai transportului public a crescut de la implementarea programului până la finele anului trecut. Vinerea Verde este implementat de Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public, începând din anul 2021, cu scopul de a încuraja utilizarea transportului public. Ulterior s-au alăturat programului și alte localități din zona metropolitană, respectiv Florești, Apahida și Baciu.

 

  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea se va încălzi ușor, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. În cursul serii și al nopții, local, îndeosebi la munte, va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 3 grade Celsius, iar cele minime intre -6 și -3 grade Celsius.

Continue reading

Next post

12 Ianuarie


Thumbnail
Previous post

10 Ianuarie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background