17 Ianuarie

Adăugat de pe data de ianuarie 17, 2024

  • Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș au realizat o analiză a stadiului derulării investiției ce vizează dezvoltarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în județele Cluj și Sălaj, program derulat deja de 4 ani. În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor deja demarate este de 80,21% pentru rețelele de apă, respectiv 69,70% pentru rețelele de canalizare. În ceea ce privește județul Cluj, au fost deja finalizate și recepționate șase contracte de lucrări, privind extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, din 68 de localități. Alte șapte contracte de lucrări, prevăzute a se desfășura total sau parțial pe teritoriului județului Cluj, vor debuta în cursul acestui an, finanțarea europeană fiind asigurată din cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă.

 

  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” a fost dotat cu șase noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Este vorba despre un aparat RX pentru realizarea radiografiilor pulmonare la pacienții cu patologii respiratorii, o trusă de bronhoscopie rigidă, o bancă pentru conservarea produselor sanguine, un aparat pentru prelevarea aeroflorei, un dispozitiv de testare a igienei mâinilor și un calandru profesional cu uscare. Investiția a fost în valoare de aproape 310.000 de lei.

 

  • Primăria Cluj-Napoca anunță că începând de mâine, 18 ianuarie, vor fi puse în funcțiune noi instalații de semaforizare în mai multe locații din oraș, și anume: pe B-dul 1 Decembrie 1918 – latura estică a sensului giratoriu de la intersecția cu strada Mirăslău; pe Strada Giuseppe Garibaldi – zona intersecției cu strada Gavril Muzicescu și pe Strada Eremia Grigorescu – zona intersecției cu strada Mamaia. Pentru a traversa, pietonii trebuie să acționeze butoanele pietonale prin care solicită culoarea verde a semaforului. Municipalitatea recomandă conducătorilor auto și pietonilor să circule cu prudență în zonele menționate și să respecte noile reglementări de circulație.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea se va încălzi, îndeosebi în cursul nopții. Cerul va fi temporar noros. Îndeosebi seara și noaptea pe arii relativ extinse se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, care vor favoriza izolat depuneri de polei. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat cu unele intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 5 grade Celsius, iar cele minime între 2 și 5 grade Celsius.

Continue reading

Next post

18 Ianuarie


Thumbnail
Previous post

16 Ianuarie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background