8 Februarie

Adăugat de pe data de februarie 12, 2024

  • Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre ce vizează programele de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică, în anul 2024, a drumurilor județene aflate în administrare. În ceea ce privește lucrările de întreținere curentă și periodică, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 40.000.000 de lei, vizate fiind toate cele 62 de drumuri județene aflate în administrarea forului administrativ județean, precum și incinta industrială Clujana. Tot în ceea ce privește investițiile de reabilitare și modernizare, 11 obiective vor beneficia de finanțare în valoare de aproximativ 140.000.000 de lei prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”. Este vizată, astfel, modernizarea a șapte drumuri județene, precum și a patru poduri. Acestor fonduri și investiții li se adaugă și proiectele din fonduri europene nerambursabile, vizate prin intermediul Proiectului Strategic „Traseul Regional Transilvania de Nord”.
  • Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca anunță că în perioada următoare organizează un concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de asistent medical generalist, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată. Dosarele de concurs se depun de către candidați la sediul Spitalului Militar Cluj-Napoca, str. G-ral Traian Moșoiu nr. 22, până în 19 februarie, în intervalul orar 08.00-15.00. Mai multe detalii se găsesc pe smucluj.ro.
  • Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Cluj-Napoca anunţă că mâine vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în localitatea Cluj-Napoca, pe Valea Chintăului între numerele 71 și 116 în intervalul orar 9-12.

 

  • Județul Cluj conduce clasamentul județelor cu cele mai multe mașini electrice înmatriculate. Chiar dacă la nivel național numărul autoturismelor electrice rămâne redus, la aproape 40.000, Clujul deschide topul județelor după numărul înmatriculărilor de mașini electrice cu 2.415 de mașini. Următoarele județe, în clasament, sunt județul Ilfov, Timiș, Iași, Constanța și Brașov. Din totalul național al mașinilor electrice la momentul actual, 39% au fost înmatriculate în anul 2023.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros. Izolat va ploua slab. Local la munte se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade Celsius, iar cele minime între 2 și 6 grade Celsius. 

Continue reading

Next post

9 Februarie


Thumbnail
Previous post

7 Februarie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background