14 Martie
Adăugat de RVE Cluj pe data de martie 14, 2024
- Consiliul Județean Cluj a demarat construcția unui pod provizoriu peste pârâul Bandău, pe drumul județean 172F, în localitatea Mica. La propunerea experților, forul administrativ județean a decis demolarea vechiului pod situat pe acest drum județean și construirea unuia nou, pe același amplasament. Podul provizoriu va avea o lungime de 18,4 metri și va dispune de o singură bandă de circulație și un trotuar pietonal. Traficul rutier se va desfășura alternativ pe cele două sensuri de circulație, accesul pe pod fiind coordonat cu semafoare instalate la ambele capete ale podului. De asemenea, podul provizoriu va fi prevăzut cu parapete de protecție în lungime de 25 de metri, pe ambele părți ale podului. Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care acesta se afla. Valoarea estimată a contractului este de 2,3 milioane de lei, iar durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.
- Au început lucrările la strada Ionel Teodoreanu din zona Iris/Dâmbul Rotund. Conform spuselor viceprimarului Dan Tarcea lucrările la această stradă fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a străzilor care sunt neasfaltate. În acest moment este cea de-a șasea stradă la care s-au început lucrările în anul curent, după străzile Cucului, Locomotivei, Aurel Ciupe, Teo Peter și George Bacovia. În perioada următoare vor începe lucrările și la străzile Vântului, Perlei, Simeria și strada Vânătorului. Continuă totodată și lucrările de pe străzile Giuseppe Verdi, Valea Seacă și Valea Chintăului, în valoarea totală de circa 9 milioane de euro. Termenul contractual de finalizare a lucrărilor este luna iulie a anului curent.
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Avram Iancu Cluj recomandă o serie de măsuri care trebuie luate atunci când sesizați miros de gaz în locuință, sau pe casa scării: nu folosiți surse de foc deschis sau aparate electrice, inclusiv telefonul mobil, în zona cu scurgere de gaz; aerisiți imediat locuința, dar asigurați-vă înainte că nu există surse de scântei sau flacără în încăpere; închideți robinetul de gaz, iar dacă mirosul de gaz este puternic sau resimțiți diconfort, ieșiți din locuință. Apelați autoritățile sau compania de gaze pentru a solicita ajutor și așteptați înafara locuinței până la sosirea acestora.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi noros și îndeosebi în cursul zilei, va ploua, iar în zona montană se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 10 grade Celsius, iar cele minime între 3 și 5 grade Celsius.