- Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a câștigat, din Planul Național de Redresare și Reziliență, două proiecte în valoare totală de 69,3 milioane de lei. Primul proiect constă în „Construirea centrului de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie experimentală și training”. Clădirea va dispune de 246 de locuri pentru spații de lectură și recreere, precum și de 99 de locuri destinate studenților proveniți din mediile defavorizate. Cel de-al doilea proiect vizează Reabilitarea Căminului 10, din campusul studențesc Hașdeu. Rectorul universității declară că prin aceste investiții în infrastructură și în facilități moderne, UMF demonstrează, încă o dată, angajamentul său de a investi continuu în cercetarea și inovarea medicală.
- Reprezentanții Prefecturii Cluj-Napoca au anunțat că pentru examinarea în scopul obținerii permisului de conducere auto, s-a modificat traseul, pentru a oferi condiții optime participanților. Noul traseu are ca punct plecare/sosire parcarea din Piața OSER și continuă cu str. Bobâlnei nr.26 – strada Câmpina – Plevnei – Branului – Aurel Vlaicu – str. Traian Vuia – Calea Someșeni- Calea Dezmirului – Bld. Muncii; str.Fabricii – bld.21 Decembrie 1989 până la intersecția cu str. Buftea – str. București – Piața 1 Mai – str. Răsăritului- str. Traian – Oașului – Câmpina – str. Fabricii de Zahăr – Dâmboviței – Între Lacuri – str. Dunării – str. Căpitan Grigore Ignat – str. Bărc I. De asemenea vor fi utilizate și străzi din categoriile inferioare, care asigură legătura între străzile enumerate anterior. Având în vedere restricțiile de circulație de pe anumite străzi din interiorul localități, pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3500 kg, vor fi utilizate și sectoare ale drumului național, varianta ocolitoare Cluj-Napoca – Apahida și varianta ocolitoare Cluj-Napoca-Vâlcele.
- Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, continuă campania de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist pe parcursul lunii aprilie. Astfel, de luni până joi, în intervalul orar 12.00-14.00, părinții care sesizează anumite semne specifice autismului sunt așteptați la sediul Centrului Comunitar Județean Cluj situat pe strada Albert Einstein, la numărul 14. În cadrul sesiunilor de informare și conștientizare, terapeuții Centrului de zi de recuperare pentru copii cu autism vor oferi părinților informații de specialitate cu privire la dezvoltarea copiilor și la simptomele asociate tulburării de spectru autist. De asemenea, pentru părinții însoțiți de copiii lor, vor fi realizate activități de screening specifice, pentru depistarea timpurie a modificărilor pe care aceștia le întâmpină în dezvoltarea psiho-socială.
- Mâine, 5 aprilie, de la ora 19, Corul și orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania va susține la Colegiul Academic un concert vocal simfonic dirijat de Valentin Uryupin. Din program: Simfonia nr 2 în do minor de Gustav Mahler. Soprană: Diana Țugui. Mezzosoprană: Anastasia Lepeșinskaia. Biletele pot fi achiziționate de pe entertix.ro sau de la Colegiul Academic înainte de începerea programului, în limita locurilor disponibile.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă. În zona montană înaltă, trecător vor fi și precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 15 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 8 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze