6 Iunie

Adăugat de pe data de iunie 6, 2024

  • S-a inaugurat deschiderea celor trei noi porți de îmbarcare la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu”, unde au participat alături de primarul Emil Boc și Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, Prim-Ministrul României Marcel Ciolacu, Președintele Senatului Nicolae Ciucă, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, Ministrul Finanțelor Marcel Boloș și alții. Investiția a vizat extinderea Terminalului Plecări cu aproximativ 7.200 mp, prin crearea a două noi porți de îmbarcare pentru zboruri externe și o poartă pentru cele interne. De asemenea, și platforma de staționare a aeronavelor a fost extinsă cu aproape 9.000 de mp. În valoare totală de peste 365 milioane de lei, aceste lucrări contribuie la extinderea capacităților de procesare și îmbunătățirea confortului și satisfacției pasagerilor care folosesc serviciile Aeroportul Avram Iancu Cluj.
  • De curând Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construcție pentru metroul din Cluj, iar amplasamentul pentru începerea lucrărilor la metrou a fost predat constructorului pentru deschiderea șantierului, astfel că lucrările în teren la prima magistrală de metrou au debutat ieri, în Florești. Metroul, care va face legătura între Florești și Municipiul Cluj-Napoca, va avea 19 stații pe 21 de kilometri. Conform primarului Emil Boc, aceste lucrări vor integra alte două proiecte mari și anume lucrările la Spitalul Regional de Urgență și primul tronson al Centurii Metropolitane Cluj-Florești, mai exact lărgirea carosabilului de la 4 la 6 benzi. Punctele principale de interes ce vor fi deservite de viitorul traseu de metrou, pe axa vest-centru-est, sunt: Centrul zonei de sud a Comunei Florești – Spitalul regional de urgență – Centru Comercial – Cartierul Mănăștur – Centrul Municipiului Cluj-Napoca – Aurel Vlaicu/Pod IRA – Centru Comercial – Depou.
  • Primarul Emil Boc a anunţat alocarea a 10 milioane de euro de la Guvern pentru realizarea Parcului Est din Cluj-Napoca. Parcul Est se dorește a fi cel mai mare parc din istoria Clujului. Acesta se va întinde de la primul lac din cartierul Gheorgheni, de lângă Iulius Mall, până la ultimul lac de lângă hypermarketul Selgros. Situat între cartierul Între Lacuri și pârâul Becaș, parcul va cuprinde inclusiv Baza Sportivă Gheorgheni, fosta pepinieră și zona de stufăriș. Parcul Est va avea și funcțiuni de loisir, adică de petrecerea timpului liber, cu toate dotările specifice unui parc urban, spații pentru expoziții, stații de încărcare pentru vehiculele electrice, sisteme moderne de iluminat, irigație, alimentare cu apă, energie, dar și amenajări pentru practicarea sportului în aer liber. Pe lângă aceste amenajări, se propune construirea unui amfiteatru cu 400 de locuri, care va putea fi utilizat pentru organizarea de evenimente culturale.
  • Mâine, de la ora 19, va avea loc la Colegiul Academic un concert susținut de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. Din program: La bulciug de Dan Variu, Suita baletului Belkis, Regina din Saba de Ottorino Respighi. Dirijor: Gabriel Bebeșelea. Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro sau fizic, de la Colegiul Academic înainte de începerea concertului, în limita locurilor disponibile.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după-amiaza și seara când pe arii restrânse, îndeosebi la munte, se vor semnala averse însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade, iar cele minime între 13 și 16 grade Celsius.

Continue reading

Next post

7 Iunie


Thumbnail
Previous post

5 Iunie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background