8 August
Adăugat de RVE Cluj pe data de august 8, 2024
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că traficul rutier pe Valea Oltului, închis în ultima lună pentru realizarea unor lucrări necesare viitoarei autostrăzi, s-a deschis, ieri seara, cu două zile mai devreme decât termenul prevăzut. Ministrul Transporturilor se arată ”mulţumit de cum au lucrat cei de pe Valea Oltului”, în timpul unei vizite în judeţul Buzău, pe şantierul autostrăzii, potrivit news.ro. Circulaţia rutieră pe DN 7, Valea Oltului, s-a închis din 8 iulie, pentru lucrări de defrişare, în vederea pregătirii terenului pentru construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti.
Compania de Apă „Someș”, a pus în funcțiune noile rețele de apă din localitățile Recea Cristur și Căprioara, în urma finalizării unui proiect de extindere a infrastructurii edilitare. Lucrările, în valoare de peste 1,8 milioane de lei, au fost finanțate de Consiliului Județean Cluj. Proiectul a prevăzut extinderea conductelor de distribuție a apei potabile pe o lungime de circa 5,3 km, pe teritoriul celor două localități. Această investiție vine în completarea unui proiect european finalizat în anul 2022 de Compania de Apă „Someș”, în valoare de peste 15 milioane de euro, ce a vizat extinderea rețelelor de apă în zona Dej-Bobâlna-Recea Cristur pentru un număr de circa 28.500 de noi beneficiari.
În perioada 08 – 11 august, Compania de Transport Public Cluj-Napoca va suplimenta semnificativ liniile de transport in comun care deservesc zona centrala: 24b Unirii-Vivo, 30 Grigorescu – A.Vlaicu, 31 Piata MihaiViteazul – Calea Baciului, 33 Zorilor – Piata Garii, 44 Grigorescu – Soporului, 47 Harghitei – Piata Mihai Viteazul, M26 Uzinei Electrice – Cetate. In functie de gradul de incarcare al mijloacelor de transport in comun, vor fi suplimentate numarul vehiculelor in circulatie. Transportul de noapte va fi prelungit pana dimineata la inceperea programului de zi. Astfel, pe perioada de noapte, vor circula la interval de 30 minute urmatoarele linii de transport: 54N cartier Zorilor – cartier Grigorescu, 5N Aeroport – zona centrală – P-ța Gării si 25N: Strada. Bucium – zona centrală – Strada. Unirii. Și de asemenea liniile M31 Baciu – Piata Mihai Viteazul, M26 Cetate Floresti – Uzinei Electrice si M41 Apahida – Aurel Vlaicu. Programele de circulație pot fi consultate pe site-ul companiei: www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil www.tranzy.ro .
Pentru transportul de noapte, biletele au pretul de 5 lei. Nici un alt titlu tarifar sau abonament NU ESTE VALABIL pe cursele de noapte.
Ca urmare a lucrarilor executate pe str. T. Vuia la obiectivul de investiti Park&Ride, se suspenda temporar circulatia troleibuzelor pe liniile 5 si 8 incepand cu data de 13august. Pe perioada desfasurarii lucrarilor tinand cont de restrictiile impuse, linia de troleibuze 4 (P-ta Garii – Str. A. Vlaicu) va fi suplimentata. Pe linia 8A vor circula autobuze pe traseu scurtat: Str. A. Vlaicu – Str. T. Vuia. Corespondenta intre liniile 4 si 8A va fi asigurata in una din cele trei statii de pe strada A. Vlaicu. Deasemenea intre statiile Mrs. C-tin Prezan si Electromontaj calatorii se pot deplasa si cu una din liniile metropolitane (M41, M41L, M42, M43, M44). Posesorii de abonamente pe liniile 5 si 8 pot calatori cu oricare din liniile urbane pe portiunile de traseu comune plus cu cele care deservesc UAT Apahida.
Primăria comunei Florești desfășoară în aceste zile o nouă campanie de intervenție pe albia Someșului pentru prevenirea și sancționarea persoanelor care abandonează deșeuri în albia apei, având sprijinul compartimentului de Protecția Mediului, Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria. Edilul Bogdan Pivariu susține că este vital să conștientizăm cât de important este să păstrăm mediul curat pentru sănătatea întregii comunități. Au fost aplicate deja sancțiuni în cuantum de 24.500 lei în cadrul acestei campanii. Aceste acțiuni antisociale s-au redus semnificativ față de acum 4 ani. Cu toate acestea Primăria Florești, alături de organismele abilitate, va continua astfel de acțiuni până când toți cetățenii vor înțelege importanța unui mediu curat și vor acționa responsabil pentru protejarea acestuia”, a transmis primarul Floreștiului.
Centrul meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi frumoasa. Cerul va fi variabil, cu unele innorari spre sfarsitul intervalului. Vantul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 28 si 30 de grade, iar cele minime intre 14 si 16 grade.