- Consiliul Judeţean Cluj a derulat săptămâna aceasta o acţiune de salubrizare care a vizat sectorul de drum Aghireșu – Leghia – DN 1 situat pe drumul județean 108C. Scopul acestei acţiuni a fost colectarea deşeurilor menajere abandonate în mod ilegal în vecinătatea drumului, de participanţi la trafic sau cetățeni din zonă. La acţiune au participat angajați ai Direcţiei de Administrare Drumuri Județene şi au fost folosite utilaje specifice colectării şi transportului de deşeuri. În ceea ce priveşte gunoaiele depozitate ilegal pe marginea drumurilor județene aflate în administrare, Direcţia de Administrare Drumuri Județene, acordă o atenţie constantă acestei probleme şi desfăşoară acţiuni repetate de colectare a deşeurilor şi de identificare, în colaborare cu instituţiile abilitate, a persoanelor care se fac responsabile de depozitarea deşeurilor în alte locuri decât în cele special amenajate.
- Primăria Cluj-Napoca a emis, la începutul acestei săptămâni, autorizația de construire pentru renovarea energetică a Bibliotecii Central Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Modificările de eficientizare energetică sunt propuse cu scopul de a obține un consum și un cost aferent mult mai mic, de a proteja fondul de carte existent asigurând cele mai bune condiții de depozitare și de a asigura un confort sporit și un mediu propice educației. Biblioteca Central Universitară se află, în prezent, în plin proces de extindere și de modernizare, iar prin noul spațiu de pe strada Clinicilor, aflat în proces de construcție, BCU Cluj își va dubla capacitatea de depozitare și va crește substanțial zona de lectură. Dotările din noul corp al clădirii vor răspunde cerințelor actuale de modernizare și vor include un laborator de digitalizare. Imobilul bibliotecii este înscris pe lista monumentele istorice, iar lucrările propuse au fost avizate de către Direcția Județeană pentru Cultură Cluj.
- Consiliul Județean Cluj se adaptează și în acest an, perioadei de reduceri Black Friday, prin diminuarea timpilor de emitere a documentelor depuse online. Drept urmare, toate cererile de emitere a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire depuse în perioada 11 – 15 noiembrie, prin intermediul platformei Ghișeul Unic, vor fi emise în termen de maxim 24 ore de la depunere. Toate documentele emise online de Consiliul Județean Cluj au valabilitate juridică, semnătura electronică integrată, plata făcându-se online.
- Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18, va avea loc la Auditorium Maximum un concert vocal-simfonic susținut de Corul și Orchestra Consonantis. Concertul este intitulat ”Prin credință” și este realizat în colaborare cu organizația Vocea Martirilor. Dirijor: Adrian Vinars. Invitat special: Mircea Dudaș. Biletele pot fi achiziționate de pe bilete.ro.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 13 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade.
S-ar putea să vă intereseze