19 Decembrie

Adăugat de pe data de decembrie 19, 2024

  • Compania de Apă „Someș” a finalizat recepția lucrărilor de reabilitare a sursei subterane Florești, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2023-2027. Contractul, în valoare de 83,6 milioane de lei, a vizat reabilitarea, retehnologizarea și modernizarea sursei de apă subterane Florești, respectiv a captărilor, puțurilor, drenurilor, a lacurilor de infiltrație, stațiilor de pompare și a digurilor de apărare împotriva viiturilor. Implementarea acestui proiect a fost necesară deoarece actuala sursă subterană de apă, aflată pe teritoriul comunei Florești, a fost amenajată la finalul secolului al XIX-lea. Lucrările de execuție au fost realizate în trei etape și au rezultat prin amenajarea a cinci zone de captare distincte: Uzina Florești, Captația Șapca Verde, Captația I, Captația II şi Stația E.
  • Consiliul Județean Cluj a semnat contractul având ca obiect furnizarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Investiția este finanțată prin fonduri guvernamentale nerambursabile. Microbuzele achiziționate sunt electrice și prietenoase cu mediul și au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilități. Totodată, acestea sunt prevăzute cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere. Valoarea contractului este de 16,7 milioane de lei.
  • Anual Consiliul Judeţean Cluj aprobă taxe şi tarife pentru anul fiscal următor. Aceste taxe, inclusiv amenzile şi penalităţile aferente acestora constituie integral venituri proprii şi sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice a căror finanţare se asigură de la bugetele locale. În acest context, Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului propune pentru anul 2025 modificarea taxei pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire rezidențială sau clădire-anexă în valoare de 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de constucții, prin introducerea unor valori minime. Și anume 1.375 lei valoarea minimă pentru clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din caramidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic. 825 lei valoarea minimă pentru clădire cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă sau orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic. Și 550 lei valoarea minimă pentru clădire – anexă indiferent de sistemul constructiv. Restul taxelor și tarifelor rămân la nivelul celor aprobate pentru anul 2024. Direcția de Administrare Drumuri Județene propune tarife majorate pentru emiterea de avize, acorduri prealabile, autorizaţii de amplasare şi de acces în zona drumului, aprobare instituire restricţii de circulaţie şi tarife pentru utilizarea amprizei şi a zonei de siguranţă a drumurilor judeţene, aflate în proprietatea Județului Cluj sau în administrarea Consiliului Județean Cluj, precum și a tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes judeţean.
  • Primăria Cluj-Napoca anunță că mâine, 20 decembrie, va fi ultima zi în care se pot colecta deșeurile pentru o reciclare responsabilă a aparatelor electrice și electronice vechi, în cadrul campaniei The Green Project. Serviciul este gratuit, iar echipa The Green project asigură preluarea aparatelor direct de la domiciliu sau sediu, pentru o cantitate minima de 25 kg. Programările se pot face telefonic la 0744 781 781 între orele 9 și 17 sau completând formularul de pe site-ul thegreenproject.ro secțiunea comandă.
  • De mâine până în 24 decembrie, copiii, alături de părinți și bunici, sunt invitați să urce în Tramvaiul lui Moș Crăciun pentru a avea un timp de sărbătoare și pentru a primi daruri. Tramvaiul va circula pe traseul liniei 102, care leagă cartierul Mănăștur de Bulevardul Muncii, trecând prin puncte cheie ale orașului precum Piața Gării. Plecările din Mănăștur sunt la orele 15:00, 17:00, 18:55, iar cele de pe Bulevardul Muncii, la 15:45, 17:50 și 19:45. Călătoriile sunt gratuite.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros noaptea. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 9 grade, izolat mai coborâte în zonele cu ceață, iar cele minime între -2 și 1 grad. Pe arii restrânse va fi ceață.

Continue reading

Next post

20 Decembrie


Thumbnail
Previous post

18 Decembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background