- Compania de Apă Someş a scos la licitaţie contractul de lucrări privind extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Albiei, Liviu Rusu şi Nicolae Mărgineanu din municipiul Cluj-Napoca. Lucrările, cu o valoare estimată de 1.7 milioane de lei, sunt finanţate de Consiliul Judeţean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare” al Companiei de Apă Someș. Proiectul prevede realizarea unor rețele de canalizare, în lungime totală de 1,3 km, astfel dimensionate încât să preia întregul debit de ape uzate menajere provenit de la imobilele amplasate pe străzile menționate.
- Proiectul Podului Garibaldi ajunge în atenția Consiliului Local, care va aproba alocarea financiară pentru realizarea noului pod. Realizarea proiectului va ajuta la descongestionarea traficului prin configurarea podului la 4 benzi. Noul pod va avea o înălțime 22 de metri, iar pe lângă benzile de circulaţie auto, 2 zone pentru parapet rutier, 2 piste pentru biciclete, 2 trotuare pietonale și 2 zone pentru parapet pietonal. Pe durata lucrărilor din zonă, conducătorii auto vor putea utiliza un pod provizoriu, amplasat în zona străzii George Coșbuc. Valoarea proiectului este estimată la 60,6 milioane lei.
- Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu compania Terapia, anunță inaugurarea Laboratorului de Toxicologie TERAPIA. Laboratorul, echipat cu sprijinul companiei, este amplasat în cadrul Facultății de Biologie și Geologie din cadrul UBB. Noul spațiu va deveni un punct de referință pentru cercetarea biotoxicologică și o resursă esențială în formarea viitorilor specialiști în domeniu, oferindu-le studenţilor acces la echipamente de ultimă generație, similare celor utilizate în industria farmaceutică. Această inițiativă subliniază rolul important al colaborării dintre mediul academic și companiile de top în pregătirea viitorilor specialiști. Valoarea totală a investiției realizate de Terapia pentru dotarea acestui laborator s-a ridicat la 225.000 lei.
- Expoziția Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO revine la Iulius Mall în perioada 21-23 februarie. De această data iubitorii LEGO sunt așteptați cu machete impresionante care să îi poarte într-o călătorie în jurul lumii și al timpului, din Jurassic Park și până în Safari sau chiar în marile orașe ale lumii. Mai mult, copiii cu vârsta peste 5 ani, își pot încerca îndemânarea la ateliere de construit, în intervalul orar 15:00 – 19:00. Accesul copiilor sub 12 ani la ateliere se face doar cu însoțitor. Programul expoziției este între orele 10:00 și 20:00.
- Cu ocazia săptămânii căsătoriei, Marriage Week România, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, organizează evenimentul „Hai să povestim despre căsnicia noastră”, ce va avea loc astăzi de la ora 18, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central. Participarea se face pe bază de înscriere. Mai multe detalii și formularul de înscriere se găsesc pe pagina de facebook Marriage Week România.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse, mai ales în cursul nopții, se vor semnala precipitații slabe predominant sub formă de ploaie care vor favoriza depunerea de polei. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 7 grade Celsius, iar cele minime între -1 și 1 grad Celsius.
S-ar putea să vă intereseze