25 Martie

Adăugat de pe data de martie 25, 2025

  • S-a pus în consultare publică un proiect de hotărâre privind interzicerea fumatului și a altor mijloace alternative la fumat în stațiile de transport public, respectiv în parcurile și bazele sportive publice din Cluj-Napoca, precum și la evenimentele care se organizează în aceste spații. Potrivit primarului Emil Boc, în parcuri și baze sportive vor fi locuri speciale pentru fumat, care vor fi amenajate în termen de 90 de zile de la data aprobării de către Consiliul Local a proiectului supus dezbaterii. Hotărârea va intra în vigoare în termen de 3 luni de zile de la aprobare. Până în 4 aprilie are loc etapa consultării publice, astfel, cetățenii din Cluj-Napoca își pot trimite propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ la adresa de e-mail consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Primărie – la Centrul de Informare pentru Cetățeni de pe str. Moților sau la orice primărie de cartier.
  • Direcţia de Administrare Drumuri Județene, din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, a derulat la sfârșitul săptămânii trecute o acţiune de salubrizare care a vizat sectorul de drum Luna – Luncani – limită cu județul Alba situat pe drumul județean 107F. Acţiunea a avut drept scop colectarea deşeurilor menajere abandonate în mod ilegal în vecinătatea drumului de către diverși participanţi la trafic sau locuitori din zonă. În acest context, a fost colectată şi transportată de compania de salubrizare Supercom, la rampa o rampă de gunoi autorizată, o cantitate de 6.820 kilograme de deşeuri. Direcţia de Administrare Drumuri Județene urmărește constant situația deșeurilor depozitate ilegal pe marginea drumurilor județene şi desfăşoară acţiuni repetate de colectare a acestora, precum şi de identificare, în colaborare cu instituţiile abilitate, a persoanelor care se fac responsabile de depozitarea gunoaielor în alte locuri decât cele special amenajate în acest scop.
  • În vederea efectuării unor lucrări programate de întreținere la rețeaua de alimentare cu apă, Compania de Apă Someș va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, în localitatea Cluj-Napoca pe mai multe străzi din cartierele Zorilor, Bună Ziua și Europa, între orele 9 și 12, în localitățile Feleacu, Gheorgheni, Mociu, Chesău, Turmași între orele 8 și 18, în localitatea Aruncuta între orele 8 și 16, iar în localitățile Valea Largă, Valea Iureșului, Valea Frăției, Valea Glodului și Poduri serviciul de furnizare a apei potabile va fi sistat între orele 12 și 22. Mai multe detalii se pot găsi pe casomes.ro
  • Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează la American Corner Cluj-Napoca, în perioada 1 aprilie – 22 mai, cursul gratuit „Securitatea cibernetică și provocările tehnologiei informației”, curs adresat tinerilor între 14 și 20 de ani. Finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, cursul își propune să îmbunătățească interacțiunea participanților cu mediul virtual, înțelegerea importanței protejării datelor cu caracter personal, modul în care evaluează limitele tehnologiei informației și să le ofere siguranță online. Cursul va avea 20 de ore și se va desfășura la American Corner Cluj-Napoca – Calea Dorobanților 104, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 16.00 și 17.00, cu excepția zilelor libere legal. Participanții vor primi o diplomă la încheierea programului de instruire, în urma realizării unei prezentări referitoare la tema cursului și a completării unui chestionar de evaluare. Înscrierile se fac prin completarea formularului de pe site-ul biliotecii, bjc.ro, până în 27 martie.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala ploi cu caracter de aversă însoțite izolat și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 7 grade Celsius.

Continue reading

Next post

26 Martie


Thumbnail
Previous post

24 Martie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background