23 Aprilie

Adăugat de pe data de aprilie 23, 2025

  • Primăria Cluj-Napoca a anunțat că în luna mai se poate deschide licitația pentru lucrările de infrastructură la proiectul trenului metropolitan, iar ulterior, în luna iunie, a doua licitație pentru achiziția de trenuri necesare implementării proiectului. În total, valoarea lucrărilor este evaluată la circa 250 milioane de euro și presupune realizarea de stații, tuneluri și pasaje ce vor asigura o conectivitate crescută, atât pentru zona de nord a Clujului, cât și pentru întreaga zonă metropolitană. Trenurile vor circula cu o frecvență ridicată, mai exact de două ori pe oră în timpul zilei și o dată pe oră noaptea, și vor avea o capacitate de transport de 840 de persoane. Acest proiect vizează realizarea infrastructurii rutiere și pietonale, și include patru pasaje subterane pietonale, cu un punct intermodal în zona Aeroportului. În plus, pe traseul trenului metropolitan vor fi realizate opt parcări auto în stațiile Gârbău, Rădaia, Hoia, Dezmir, Apahida, Câmpenești, Jucu de Jos și Bonțida.
  • O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, se deplasează astăzi în localitatea Suatu, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate. Cetățenii de pe raza comunei, care se regăsesc în situația de schimbare a cărții de identitate sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării acesteia la sediul Primăriei comunei Suatu. Așadar, documentul de identitate se poate întocmi în cazul schimbării adresei de domiciliu sau modificarea nomenclatorului stradal, dacă a expirat sau urmează să expire în următoarele 180 de zile sau în alte situații care impun eliberarea unuia nou.
  • Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, o analiză a activității derulate în ultima lună în ceea ce privește proiectul de eliberare a noilor cărți electronice de identitate pentru cetățenii din întreg județul Cluj. În acest sens, în perioada 20 martie – 20 aprilie, la nivelul județului Cluj, au fost înregistrate peste 2.200 cereri pentru eliberarea cărților electronice de identitate. Începând cu data de 20 martie serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Cluj, respectiv cele din Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii și Florești preiau documentele necesare în vederea emiterii noilor cărți electronice de identitate. Prima carte electronică de identitate este gratuită, aceasta fiind eliberată persoanelor începând cu vârsta de 14 ani. Programarea pentru eliberarea cărții electronice de identitate se face exclusiv online pe portalul Ministerului Afacerilor Interne.
  • Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunţă că se modifică tarifele pentru transportul public ȋn Cluj-Napoca și comunele Baciu și Săvădisla ȋncepând de astăzi. Abonamentele și biletele se pot achiziţiona de la Centrele de vanzare și Chioșcurile CTP, de la Automatele din staţii, de la POS-urile din mijloacele de transport, prin SMS, prin aplicaţia 24Pay sau de la conducătorii auto. Noile tarife se pot găsi pe site-ul companiei ctpcj.ro.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că vremea va fi caldă și în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază și seara când pe arii extinse la munte și local se vor semnala averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat posibil vijelii și grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 23 de grade Celsius, iar cele minime între 8 și 11 grade Celsius. Dimineața izolat, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.

Continue reading

Next post

24 Aprilie


Thumbnail
Previous post

22 Aprilie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background