2 Iulie

Adăugat de pe data de iulie 2, 2025

  • S-a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 109A, pe sectorul situat pe raza localității Chinteni. Conform Consiliului Județean Cluj, acestea au drept scop principal asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță, contribuind inclusiv la creșterea calității vieții cetățenilor din localitate. Operațiunile vizează, astfel, un sector de drum în lungime de 3,5 kilometri. Potrivit domnului Alin Tișe, importanța aparte a acestui sector de drum rezidă din faptul că deservește o zonă metropolitană populată, în plină expansiune, asigurând o legătură directă și facilă cu municipiul Cluj-Napoca.
  • Licitația pentru construcția școlii din cartierul Bună Ziua a fost adjudecată. Potrivit primarului Emil Boc, din cele 10 firme participante, asocierea Axial Construct Invest – ArchDesign a fost desemnată câștigătoare, iar dacă nu vor fi contestații, se va semna contractul de proiectare și execuție. Proiectul școlii presupune o capacitate de 642 elevi; 27 săli de clasă și 4 laboratoare cu anexe; o sală de sport cu vestiare și depozit echipamente; spații verzi amenajate și locuri de joacă; o sală de lectură, sală de mese, spații administrative și didactice; cabinete medicale; parcare subterană cu 30 de locuri auto, inclusiv pentru persoane cu dizabilități; spații cu 60 locuri pentru parcare bicicletelor. Noua școală va fi eficientă din punct de vedere energetic, deoarece se vor instala 200 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată totală de 90 kW, clădirea va fi una de tip NZEB (Nearly Zero Energy Building) și va avea integrate stații de încărcare pentru mașini electrice.
  • Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat în consultare publică Regulamentul de reglementare a accesului cu animale de companie, animale de terapie și câini utilitari în sediile Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și ale instituțiilor publice de interes local subordonate. Regulamentul propus stabilește condiții clare de acces, menite să asigure respectul față de cetățeni, precum și un cadru adecvat pentru prezența animalelor în spațiile publice administrative. Opiniile, sugestiile și propunerile cetățenilor pot fi transmise până în14 iulie. Proiectul poate fi consultat online, pe site-ul primariaclujnapoca.ro, secțiunea cetateni/dezbateri-publice.
  • Mâine, 3 iulie, toți copiii sunt așteptați în Iulius Park să afle Povestea lui Curaj, în cadrul programului de teatru de păpuși Kids Thursday. Povestea lui Curaj, un pui de leu care vrea să afle ce înseamnă curajul adevărat, începe de la ora 18, iar accesul este gratuit.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 16 grade.

Continue reading

Next post

3 Iulie


Thumbnail
Previous post

1 Iulie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background