25 Iulie

Adăugat de pe data de iulie 29, 2025

  • Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții: “VELO APUSENI – Amenajare trasee cicloturistice în zona munții Apuseni, pe zona Județelor Bihor, Cluj și Alba – lot Județul Cluj”. Conform Studiului de Fezabilitate, lungimea totală a traseului de piste va avea o lungime de peste 113 km, fiind împărțit în 5 tronsoane: primul tronson trece prin satele Doda Pilli, Smida și Giurcuța de Sus; tronsonul al II-lea trece prin satele Mărișel, Beliș, Dealu Negru, Văleni și Călata; tronsonul al III-lea trece prin localitățile Sâncraiu, Brăișoru, Morlaca și Bologa; tronsonul al IV-lea trece prin satele Săcuieu și Rogojel, iar tronsonul al V-lea trece prin satele Tranișu, Lunca Vișagului. De asemenea, proiectul prevede construirea a două debarcadere pe lacul Beliș-Fântânele, în localitățile Giurcuța și Rîșca, precum și achiziția unei ambarcațiuni electrice care să asigure conexiunea între ele. În plus, vor mai fi amenajate circa 30 de popasuri simple și cu refugiu, precum și 11 parcări. Valoarea totală a investiției este de peste 163 milioane de lei.
  • Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă că sunt puse în funcțiune instalațiile de semaforizare din următoarele locații: str. Făgetului – zona intersecție cu str. Cetinei; str. Făgetului – zona intersecție cu aleea Crișan Mircioiu; str. Făgetului – zona nr. 9A și str. Făgetului – zona nr. 6C și nr.19. Pentru a traversa, pietonii trebuie să acționeze butoanele pietonale prin care solicită culoarea verde a semaforului. Conducătorii auto și pietonii sunt rugați să circule cu prudență în zonele menționate și să respecte noile reglementări de circulație.
  • Se vor înființa opt posturi suplimentare în cadrul Unității de Primiri Urgențe, în urma aprobării organigramei și statului de funcțiipentru Spitalul Clinic de Urgență pentru copii, dintre care două posturi de medic specialist, cinci de asistent medical și un post de registrator medical. Suplimentarea de posturi este necesară pentru buna organizare și desfășurare a activității în cadrul UPU, în special în ceea ce privește cea de-a treia linie de gardă deschisă anul trecut, ca urmare a creșterii semnificative a timpului de așteptare pentru pacienții care nu reprezintă urgențe, și compartimentul tampon de observație pentru pacienții aflați în stare critică ce funcționează în cadrul Unității de Primiri Urgențe.
  • Vara e pentru relaxare, nu pentru tragedii! Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj informează că în prima jumătate a anului, echipajele de scafandri au intervenit în peste 170 de misiuni de căutare – salvare în râuri, lacuri, Dunăre sau în Marea Neagră. Una dintre aceste misiuni a avut loc chiar în weekend-ul anterior, când un tânăr s-a înecat în lacul Tarnița și nu a mai putut fi salvat. Pentru ca distracția să nu se transforme în pericol ISU Cluj recomandă cetățenilor să respecte indicațiile salvamarilor, nu vă aventurați în ape adânci, supravegheați copiii permanent, alegeți zonele special amenajate pentru scăldat și respectați indicatorul „Scăldatul interzis!”.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatura-umezeala va atinge izolat pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare dupa-amiaza și seara când pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 34 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 17 și 20 de grade Celsius.

Continue reading

Next post

28 Iulie


Thumbnail
Previous post

24 Iulie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background