- Primarul Emil Boc a semnat autorizația de construire a Centrului Memorial Avram Iancu din Cluj-Napoca, pe strada cu același nume, chiar în casa în care Avram Iancu a locuit în perioada studenției. Centrul va funcționa atât ca spațiu memorial, cât și ca centru modern de conferințe. Conform edilului, acest centru memorial va fi construit datorită faptului că Avram Iancu este un simbol al rezistenței, dar și a voinței poporului roman de a merge mai departe și de a trăi împreună.
- Delgaz Grid, compania de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale parte a grupului E.ON, a încheiat 23 de parteneriate cu instituții de învățământ tehnic dual și profesional pentru formarea viitorilor electricieni/tehnicieni și instalatori/sudori/operatori distribuție, pentru anul școlar 2025-2026. În cadrul acestor parteneriate, peste 200 de elevi de la 20 de instituții de învățământ, inclusive din județul Cluj, vor face practica în cadrul companiei Delgaz Grid. Elevii sunt îndrumați de tutori de practică și dobândesc pe perioada studiilor, competențe tehnice specifice sectorului energetic. Pe lângă instruirea teoretică și practică susținută de specialiști, Delgaz Grid asigură și echipamentele individuale de protecție, baza tehnică și materială necesară procesului de învățare, precum și burse pentru elevi, pe durata studiilor. După obținerea calificării pentru meseriile în care s-au pregătit, tinerii au posibilitatea de a se angaja în cadrul companiei.
- Mâine de la ora 11, Teatrul de Păpuși din programul Kids Saturdays dă startul ”stagiunii de toamnă” cu povestea Șoricel Animator, la Iulius Mall în zona foodcourt. Astfel, în fiecare sâmbătă, până în 29 noiembrie inclusiv, de la ora 11, cei de la AnimaArt vor crea o atmosferă de basm cu câte o poveste interesantă, precum Crăiasa zăpezii, Degețica și Povestea omului de zăpadă. Participarea la teatrul de păpuși Kids Saturdays este gratuită pentru întreaga familie.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în jud Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul serii și al nopții când pe arii relativ extinse va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 16 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 7 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze