20 Aprilie

Adăugat de pe data de aprilie 20, 2026

  • În municipiul Cluj-Napoca vor fi aplicate reguli noi pentru utilizarea trotinetelor electrice de închiriat. Măsurile, care vor fi implementate în premieră națională, au fost stabilite în urma discuțiilor cu operatorii din domeniu și beneficiază de susținerea Poliției. Astfel, în zona școlilor, limita vitezei scade de la 25 km/h la 10 km/h; trotinetele se vor opri automat în parcuri și în zone clar delimitate și se vor introduce verificări suplimentare în aplicație, pentru creșterea siguranței. De asemenea, pe parcursul nopții, viteza va fi limitată la 20 km/h. În paralel, vor fi derulate campanii de informare dedicate utilizatorilor, inclusiv în școli. Implementarea acestor măsuri este prevăzută până la sfârșitul lunii iunie.
  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, revine în acest an, în Piața Unirii, în perioada 22-26 aprilie, cu ediția aniversară, numărul 25. Deschiderea va avea loc miercuri, 22 aprilie, la ora 12. Astfel, în Piața Unirii, vor fi amenajate 16 pavilioane expoziționale, alături de 55 de standuri fizice, unde vizitatorii pot să descopere mii de titluri de la peste 80 de edituri și distribuitori de carte, muzică și jocuri educative. În paralel cu ediția fizică, evenimentul este completat de 56 de standuri virtuale, disponibile pe platforma gaudeamus.ro. Pe parcursul evenimentului, publicul va avea acces la aproximativ 40 de lansări și prezentări de carte, iar programul include întâlniri cu autori și scriitori din întreaga țară. De asemenea, sâmbătă 25 aprilie, de la ora 14:00, va avea loc evenimentul „Invitați de nota 10”, unde elevii clujeni care au fost premiați la olimpiade și concursuri școlare, vor fi recompensați în cadrul evenimentului. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este liber.
  • Astăzi, 20 aprilie, este ultima zi în care se fac înscrieri ca voluntar la Zilele Clujului, care vor avea loc în perioada 21-24 mai. Ca voluntar, vei avea ocazia să contribui direct la organizarea activităților. Este nevoie de persoane responsabile, energice și dornice să se implice, tineri care au împlinit vârsta de 18 ani și au disponibilitate în săptămâna festivalului, mai exact, în perioada 18-24 mai. Cererea poate fi depusă online, pe site-ul primariaclujnapoca.ro, sau fizic, la Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Cluj-Napoca, pe Calea Moților nr. 7.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea se va răci față de zilele precedente, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse, în cursul zilei, se vor semnala ploi și cu caracter de aversă, însoțite izolat de descărcări electrice. În zona montană înaltă pot fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 16 grade Celsius, iar cele minime între 3 și 5 grade Celsius.

Continue reading

Previous post

17 Aprilie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background