- Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat înregistrarea circulației rutiere, respectiv recensământul vehiculelor pe drumurile publice. Pe cele 57 de drumuri județene aflate în rețeaua de drumuri administrată de Consiliul Județean Cluj, în lungime cumulată de circa 1.300 de km, au fost organizate 98 de posturi de monitorizare a traficului rutier. Acțiunea a debutat ieri şi se va încheia în 6 noiembrie. Înregistrările de trafic se desfăşoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv câte două zile în lunile aprilie, mai, iulie, august și octombrie, şi o zi în luna noiembrie. Astfel, pe durata operaţiunii vor fi monitorizate 12 clase de vehicule: biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze cu cel mult 8+1 locuri, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule articulate de tip TIR, autocamioane cu remorci, autobuze, tractoare şi vehicule cu tracţiune animală. Scopul final al acțiunii de înregistrare a circulației rutiere este de a se stabili care sunt cele mai aglomerate drumuri din țară pentru ca, ulterior, să se ia măsurile necesare în vederea optimizării traficului rutier.
- Universitatea Emanuel din Oradea organizează Quo Vadis Juvenis, un eveniment special, îndreptat cu precădere spre generația liceenilor. Timp de 4 zile, din 30 aprilie până în 3 mai, liceeni din toată țara și din diaspora se întâlnesc în campusul universității pentru un timp de formare, orientare în carieră și împrospătare spirituală. Pentru înscriere și mai multe detalii accesați site-ul universității emanuel.ro.
- În 1 mai, toți doritorii sunt așteptați să participe la un Picnic nobil la Castelul Banffy din Răscruci. Un picnic comun în parcul Castelului, unde toți merg cu propria mâncare și pătură, pe lângă care sunt adăugate momente muzicale, discuții nobile și vizită ghidată a castelului. Castelul este deschis pentru picnic între orele 10 și 18, iar intrarea este liberă. Mai multe detalii, precum și formularul de înscriere se găsesc pe pagina de facebook a Consiliului Județean Cluj.
- Mâine, va avea loc la Biserica Baptistă 1-1, evenimentul cu tema Economia Neprihănirii, unde va fi invitat Chuck Bentley, director executiv al Crown Financial Ministries. Aici se va vorbi despre ce înseamnă economia neprihănirii și cum poate transforma vieți și comunități. Evenimentul este deschis publicului larg și va începe de la ora 18.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros la inceputul intervalului. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze