30 IULIE
Adăugat de RVE Cluj pe data de iulie 30, 2026
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 108C, pe tronsonul cuprins între intersecția drumului national 1 și localitatea Mănăstireni. Potrivit administrației județene, drumul judetean108C reprezintă una dintre principalele căi de acces către Munții Apuseni și un coridor turistic important, folosit de cei care se deplasează spre stațiunea Beliș-Fântânele, Răchițele și Cascada Vălul Miresei, precum și spre Doda Pilii și Ic Ponor. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat că modernizarea acestui sector contribuie la reducerea timpului de deplasare și la facilitarea accesului către unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va introduce un sistem de acces și verificare rapidă de tip „Fast Track”, destinat fluidizării procesului de îmbarcare și reducerii timpilor de așteptare la controlul de securitate. Pentru implementarea proiectului, aeroportul a lansat o licitație cu o valoare estimată la aproape 1,9 milioane de lei. Investiția presupune instalarea a două porți electronice de acces, dotate cu cititoare automate pentru verificarea documentelor și a codurilor de bare de pe cărțile de îmbarcare. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, noul sistem va contribui la creșterea confortului pasagerilor și la eficientizarea fluxurilor din aeroport, răspunzând astfel cerințelor tot mai ridicate ale celor care călătoresc. Reprezentanții aeroportului spun că sistemul „Fast Track” va oferi o experiență mai rapidă și mai predictibilă, în special pentru pasagerii care călătoresc frecvent sau în interes de serviciu, consolidând în același timp poziția Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj ca principal aeroport regional al României.
Cea mai mare peșteră din România, Peștera Humpleu din Munții Apuseni, ar putea fi deschisă în viitorul apropiat pentru vizitatori. Consiliul Județean Cluj pregătește un parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Administrația Parcului Natural Apuseni pentru amenajarea obiectivului și includerea acestuia în circuitul turistic. În prezent, peștera poate fi vizitată doar de speologi și de persoane cu echipament specializat, pe baza unei aprobări. Autoritățile își propun amenajarea unor trasee sigure și accesibile, care să permită vizitarea fără afectarea patrimoniului natural și științific al peșterii. Situată în apropierea localității Doda Pilii, la peste 1.200 de metri altitudine, Peștera Humpleu este considerată cel mai mare cavernament natural din România, cu săli impresionante și formațiuni carstice deosebite, fiind inclusă în patrimoniul speologic național.
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, vremea va fi caldă. Vremea va fi călduroasă iar disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în vestul județului. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 33 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 17 grade Celsius.