18 august

Adăugat de pe data de august 18, 2026

Compania de Apă „Someș” a demarat lucrările de execuție în cadrul contractului de lucrări: ”Extindere rețea de apă în satul Zorenii de Vale, comuna Mociu, județul Cluj”. Lucrările efective vizează extinderea rețelei de apă existente în satul Zorenii de Vale cu cca. 1 km de rețea. Investiția, în valoare de aproximativ 250.000 lei, este finanțată din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate Consiliului Județean și returnate de acesta Companiei în vederea derulării de investiții.

 

Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică, pe un sector de drum de 4 km, situat pe drumul judeţean 107J Valea Ierii – Câps, acestea aflându-se în plină derulare. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, drumul județean 107J, pe sectorul Valea Ierii – Câ ps, asigură legătura rutieră de-a lungul văii râului Iara, facilitând accesul locuitorilor și conectarea comunităților din zona montană la rețeaua rutieră județeană. Totodată, drumul contribuie la dezvoltarea turismului local, prin asigurarea accesului spre obiective turistice și de agrement, precum și către traseele montane din Munții Apuseni.

 

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, anunță că pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, mâine, 19 august, între orele 09.00 și 14.00, în localitățile Luna, Luncani și Gligorești, din județul Cluj. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.

 

Până în 23 august, la Cluj-Napoca se sărbătoreasc Zilele Maghiare. Cu această ocazie în fiecare zi au loc evenimente de dimineața până seara după ora 22. Printre acestea se nummără: activități culturale și de divertisment, tururi ghidate la Galeria Cluj Art, Muzeul Zoologic, Muzeul Național de Istorie și Muzeul de Artă, diverse concerte vocal-instrumentale la Biserica Reformată, concerte în Piața Unirii, proiecții de filme, activități pentru copii și multe altele. De altfel, până în 23 august, turnul Bisericii Sf Mihail poate fi vizitat de luni până sâmbătă între orele 10 și 17, iar duminică între orele 12 și 17. Programul complet pentru Zilele Maghiare poate fi găsit pe magyarnapok.ro

 

Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi instabilă. Cerul va fi temporar noros, iar pe arii relativ extinse se vor semnala averse însoțite și de descărcări electrice. Izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 26 de grade Celsius, iar cele minime între 15 și 18 grade.


Continue reading

Next post

19 august


Thumbnail
Previous post

17 august


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background