2 Septembrie

Adăugat de pe data de septembrie 2, 2026

Consiliul Județean Cluj va începe, în perioada următoare, lucrările de modernizare a drumului județean 170B, pe sectorul Topa Mică – Așchileu Mic. Investiția, finanțată din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean, va transforma cei 5,847 kilometri de drum într-o rută alternativă pentru traficul de tranzit dintre estul și vestul județului, practic, într-o mini-centură ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca. Noua rută va permite șoferilor care vin dinspre Dej, Maramureș și Bistrița și se îndreaptă spre vestul județului și autostrada A3 să evite traversarea municipiului Cluj-Napoca. Traseul Răscruci – Borșa – Vultureni – Așchileu – Topa Mică – A3 ar urma astfel să contribuie la reducerea traficului din municipiu și la fluidizarea circulației în zona metropolitană.

De asemenea, Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea a drumului judetean 103 Căpușu Mare – Râșca – Beliș, pe o lungime de aproape 29 de kilometri. Investiția, în valoare de aproximativ 150 de milioane de lei, este finanțată din fonduri europene și de la bugetul județean. Lucrările vor începe în perioada următoare și vor îmbunătăți accesul către zona turistică Beliș-Fântânele și Munții Apuseni, contribuind la dezvoltarea turismului și la creșterea mobilității pentru locuitorii din zonă.

Emil Boc a anunțat finalizarea Tronsonului 1 al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca – Florești, o investiție de aproximativ 23 de milioane de euro. Proiectul a presupus extinderea drumului de la patru la șase benzi, realizarea a 3,5 kilometri de benzi dedicate transportului public și autospecialelor de intervenție, precum și piste pentru biciclete.

Iulius Parc găzduiește maine, 3 septembrie, ultimul spectacol de teatru de păpuși din cadrul programului Kids Thursdays. Copiii sunt așteptați de la ora 18:00 la spectacolul „Cei trei purceluși”, o poveste îndrăgită despre responsabilitate, muncă și curaj. Evenimentul se adresează celor mici și familiilor, într-un cadru de relaxare în aer liber. Accesul este gratuit.

Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunta ca astazi in judetul Cluj Vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil . Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 30 de grade celsius, iar cele minime între 11 și 14 grade celsius.


Continue reading

Next post

3 Septembrie


Thumbnail
Previous post

1 Septembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background