8 Mai

Adăugat de pe data de mai 8, 2023

  • Compania de Apă „Someș” a scos la licitație lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă în localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula din județul Cluj. În prezent, aceste localități dispun de rețele de apă potabilă, însă nu pe toate străzile. Extinderea rețelei de distribuție va asigura accesul la apă potabilă pentru toți cetățenii din cele trei localități care, în acest moment, folosesc apă potabilă din surse proprii, fântâni și izvoare. Extinderea rețelei de apă este propusă a se realiza pe o lungime de 6,25 km. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,5 milioane de lei, banii fiind asigurați din fonduri ale Consiliului Județean Cluj. Ofertele pot fi transmise de operatorii economici interesați, până în data de 6 iunie, ora 15.00.

  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), alături de alte universități de top din Europa reunite sub coordonarea European Institute of Innovation & Technology (EIT DIGITAL), a câștigat un proiect în valoare de 10 milioane de Euro, finanțat de Comisia Europeană, în domeniile Securității Cibernetice și Roboticii. Proiectul se va derula pe o perioadă de patru ani și își propune furnizarea unor programe educaționale în două dintre domeniile cheie pentru viitorul Europei: Securitate cibernetică și Robotică. Programele de studiu inițiate în cadrul proiectului vor include și o componentă importantă de inovare și antreprenoriat, fiind oferite de parteneri din șapte țări europene diferite. Ele vor fi orientate către nevoile pieței muncii, vor încuraja și promova mobilitățile internaționale în rândul cadrelor didactice și studenților, consolidând în același timp cooperarea între mediul academic și cel de afaceri. De asemenea, vor contribui la reducerea deficitului actual de specialiști în domeniile amintite anterior.

  • Conform Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS)numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna martie anul curent, de 170.757, în scădere cu 91 de persoane faţă de luna februarie. Suma medie plătită a fost de 2.854,65 lei, în creştere faţă de luna februarie. Județul Cluj ocupă locul al doilea pe țară privind numărul beneficiarilor de indemnizații pentru creșterea copilului.

  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va continua să se răcească, devenind rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua când local se vor semnala ploi cu caracter de aversă. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale și temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 17 gradeCelsius, iar cele minime între 2 și 5 grade Celsius.


Continue reading

Next post

9 Mai


Thumbnail
Previous post

5 Mai


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background