17 Mai
Adăugat de Reporter pe data de mai 17, 2023
-
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire necesară organizării de șantier pentru lucrările de extindere a Terminalului de Pasageri-Plecări al Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj. Proiectul prevede extinderea Terminalului Plecări cu aproximativ 7.200 mp, prin crearea a două noi porți de îmbarcare pentru zboruri externe și o poartă pentru cele interne. De asemenea, și platforma de staționare a aeronavelor va fi extinsă cu aproape 9.000 mp. Lucrările sunt în valoare de aproximativ 366 milioane de lei și sunt prevăzute să dureze, conform contractului de execuție, 24 de luni.
-
Compania de Apă „Someș” anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă pe strada Dragalina din Cluj-Napoca. Investiția este parte a contractului finanțat din fonduri europene ce prevede reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare de pe cca. 100 de străzi și tronsoane de străzi din municipiul Cluj-Napoca. În perioada imediat următoare, după primirea autorizațiilor de spargere, Compania de Apă „Someș” va începe lucrările de înlocuire a conductei de apă pe străzile Republicii și Jupiter. De asemenea, în cursul acestei săptămâni vor începe lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Craiova, prin tehnici non-invazive, fără săpătură și înlocuire fizică.
-
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, se va deplasa mâine, 18 mai, începând cu ora 09.30, în localitatea Pălatca, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor, pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei Pălatca. Astfel toți cei care necesită eliberarea unei noi cărți de identitate sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare la sediul Primăriei Pălatca.
-
Asociația Daisler invită locuitorii din Cluj și nu numai, să redescopere strada Potaissa, în perioada 1-5 iunie, când aceasta devine Piața de flori altfel a orașului. Organizatorii anunță că programul pieței va fi diferit în acest an, aceasta fiind deschisă amatorilor de la 10 dimineata până la ora 23, in fiecare zi. Pe lângă o paletă largă de flori, vendorii promit să încânte pasionații de plante cu măslini, portocali, lămâi, dar si cu acel mai picant ardei iute din lume. Mai multe detalii se găsesc pe fagina de facebook Strada Potaissa.
-
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va prezenta înnorări și pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat cu unele intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 si 19 grade Celsius, iar cele minime între 10 și 12 grade Celsius.