29 Mai

Adăugat de pe data de mai 29, 2023

  • Ministerul Educației a publicat calendarul programat pentru înscrierea candidaților la examenul de Bacalaureat de anul acesta, care nu a suportat modificări în contextul grevei generale din învățământ. Astfel, reprezentanții ministerului de profil transmit că desfășurarea etapelor premergătoare examenului de Bac nu vor suporta modificări. „Conform Calendarului examenului de bacalaureat, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaților la prima sesiune de examen. Directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, informează Ministerul Educației printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

  • Un nou proiect cu finanțare norvegiană pentru sprijinul comunității de la Pata Rât se află în ultima etapă de implementare. Astfel au fost achiziționate 30 locuințe în municipiul Cluj-Napoca și în apropiere, pentru relocarea a 158 de persoane de la Pata Rât. Potrivit primarului Emil Boc, alte aproximativ 150 persoane au fost mutate anterior în cadrul unui proiect similar cu finanțare norvegiană. Familiile beneficiare au semnat contractele la mijlocul lunii și se mută în aceste zile în noile locuințe. Apartamentele se află în proprietatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj și sunt acordate prin contract de închiriere – la suma modică de 150 lei/lună, familiilor selectate din comunitatea de la Pata Rât.

  • Fiindcă Ziua Internațională a Copilului se apropie cu pași repezi, în Florești pregătirile pentru evenimentele dedicate celor mici sunt în plină desfășurare. Primarul comunei Florești a anunțat calendarul evenimentelor dedicate copiilor, de ziua lor, pe pagina sa de Facebook. Activităţile se vor desfășura în Parcul Poligon din localitate, iar printre acestea se enumeră teatrul de păpuşi, baloane de săpun, expoziţie de păsări, competiţii sportive şi altele. 

  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunţă că astăzi în judeţul Cluj vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi după-amiaza şi seara când pe arii restrânse îndeosebi la munte se vor semnala averse însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 26 de grade Celsius, iar cele minime între 10 şi 13 grade Celsius.


Continue reading

Next post

30 Mai


Thumbnail
Previous post

25 Mai


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background