4 Iulie

Adăugat de pe data de iulie 5, 2023

  • Începând de astăzi, municipalitatea clujeană va aplică prima etapă a Legii nr. 9/2023 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre aceste modificări se numără următoarele: obligativitatea de a publica, din oficiu, informații și modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic; obligativitatea de a accepta copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, respectiv de a elimina cerința de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către funcționarul competent. De asemenea de astăzi este interzis să se solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, urmând să le solicite de la autoritățile emitente și este interzis să se mai ceară dosare, dosare cu șină, precum și nici un alt articol sau obiect de birotică sau papetărie, prevederi aplicabile și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcții publice, precum și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziții publice.
  • Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca pune la dispoziţia candidaţilor la statutul de student peste 400 de locuri de cazare, pe perioada admiterii, în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu. Locurile de cazare vor fi disponibile pentru întreaga perioadă a admiterii şi sunt destinate candidaţilor care locuiesc la o distanţă de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca. Camerele au 5 paturi, iar tariful este 25 lei/pat/noapte. Pentru solicitarea cazării este necesară o copie a cărţii de identitate ce trebuie trimisă alături de cerere la adresa social@ubbcluj.ro cu cel puțin 2 zile înainte de data solicitată pentru cazare. Perioada de admitere pentru anul universitar 2023-2024 este cuprinsă între 10 și 27 iulie. Informațiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate pe infoadmitere.ubbcluj.ro
  • Iubitorii de natură sunt invitați să participe în perioada 7 – 9 iulie la o acțiune de igienizare a lacului Tarnița, organizată de Clubul Alpin Român. Înscrierile se fac prin formularul de pe site-ul carcluj.ro. Este nevoie de 120 de voluntari, care vor acționa în jurul lacului, dar și pe luciul apei. Voluntarii vor fi împărțiți în echipe pe uscat și grupe pe apă. Nu este necesară experiența anterioară la caiac/canoe, dar voluntarii vor beneficia de instructajul necesar. Lacul Tarnița reprezintă principala sursă de apă pentru numeroase localități din județ, iar deșeurile prezente în zona acestuia afectează sănătatea cetățenilor și frumusețea zonei.
  • Cardul european de sănătate este documentul care nu ar trebui să lipsească atunci când plecăm în vacanță în statele Uniunii Europene. Documentul eliberat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate ne poate scuti de cheltuieli mari în caz de accidente sau de situații neprevăzute. Cardul european de sănătate permite românilor să aibă acces la servicii medicale în oricare dintre cele 27 de state membre ale UE, precum și în Islanda, Norvegia și Elveția. Cei interesați pot să ridice cardul de la CASS. Cardul european de sănătate nu acoperă însă costurile în situația în care scopul expres al călătoriei este acela de a obține un tratament medical.
  • Mișcarea „Clujul cu flori” transformă orașul într-o oază de frumusețe și culoare. Este o mișcare comunitară ce încurajează implicarea activă a locuitorilor în transformarea orașului într-un loc mai plăcut vederii. Anul acesta, mișcarea inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului se desfășoară până în 15 septembrie. În cadrul acțiunii sunt încurajate, atât persoanele fizice, cât și instituțiile publice și companiile, să amenajeze spațiile private cu flori, respectiv fațadele birourilor, curțile interioare și spațiile publice. Toți cei care doresc să participe la concurs sunt invitați să-și înscrie proiectele pe site-ul orasulfrumos.ro sau să trimită imagini cu amenajările lor peisagistice în mesaj privat pe paginile de Facebook ale proiectului: facebook.com/clujulcuflori și facebook.com/viragos.kolozsvar.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în cursul după-amiezii și al serii, când local la munte și pe arii restranse în rest se vor semnala averse însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 30 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 17 grade Celsius.

Continue reading

Next post

5 Iulie


Thumbnail
Previous post

3 Iulie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background