6 Noiembrie

Adăugat de pe data de noiembrie 6, 2023

  • Lucările la drumul expres de la Tureni, ce va asigura legătura dintre DN 1 și Autostrada Transilvania, au început în septembrie anul curent. În decurs de două luni, lucrările au avansat substanțial, astfel încât specialiștii de la Asociația Pro Infrastructura (API) estimează deschiderea circulației pe acest drum, începând cu luna decembrie a anului viitor. Potrivit ultimelor filmări înregistrate în zona șantierului, două treimi din săpături au fost deja realizate. Firma care derulează proiectul are la dispoziție 18 luni pentru realizarea celor 5 km de drum expres, care va lega, într-un final, municipiile Turda și Dej.

 

  • Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, va desfășura o nouă serie de activități de testare pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterinÎn acest sens, caravana mobilă va staționa la Cluj Arena în 8 și 9 noiembrie, în intervalul orar 10.00-18.00. Acțiunile se adresează doamnelor care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani și care nu au efectuat deja acest test în cadrul proiectului.

 

  • Organizația Studenților Mediciniști din Cluj au lansat campania de donare de sânge, intitulată „Toamna într-o picătură”. Acțiunile propriu-zise de donare vor avea loc pe parcursul a cinci zile, începând de astăzi, între orele 07:30 și 13:30, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, situat pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 18. Pentru a facilita procesul de donare de sânge, organizatorii recomandă persoanelor interesate să se programeze prin intermediul aplicației BlooDoChallenge. Mai multe informații despre donarea de sânge se regăsesc pe pagina Centrului de Transfuzie Sanguină Cluj crtscluj.ro.

 

  • Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță ca programul de circulație a mijloacelor de transport în comun se modifică începând de astăzi. Noile programe pot fi consultate pe ctpcj.ro.

 

  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros îndeosebi noaptea când pe arii retrânse va plouaVântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale și temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 17 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 6 grade Celsius

Continue reading

Next post

7 Noiembrie


Thumbnail
Previous post

3 Noiembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background