13 August
Adăugat de RVE Cluj pe data de august 13, 2024
Ca urmare a lucrărilor executate pe str. Traian Vuia la obiectivul de investiți Park&Ride și suspendarea temporară a circulației troleibuzelor liniilor 5 și 8, pe strada Traian Vuia, se suspendă și linia de noapte 5N. Începând de astăzi se introduce temporar linia de noapte 4N, Str. Aurel Vlaicu – P-ța Gării. Programul liniei A1E, P-ta M. Viteazul – Aeroport, va fi prelungit până în jurul orei 1:30, pentru a asigura legătura cu strada Traian Vuia. Programele de circulație vor putea fi consultate pe site-ul companiei ctpcj.ro și în aplicația de mobil Tranzy.
Din anul școlar 2024-2025, elevii care deranjează orele pot să fie mutați în „Sala de detenție”. Aceasta a fost introdusă oficial în școlile din România prin noul Statut al Elevului, care a fost publicat în Monitorul Oficial. Elevul care va fi mutat în sala de detenție va fi supravegheat de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și parintele va fi informat în legătură cu decizia luată. Potrivit prevederilor din Statut, cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se pune absență.
Peste 2.300.000 de pensionari primesc pensia pe card. Ultima pensie primită înainte de recalculare este cea aferentă lunii august. Trebuie spus că alți 2.450.000 de pensionari au primit, deja, pensia pe luna august, prin intermediul poștașilor. Amintim faptul că, de la începutul lunii septembrie, majoritatea pensionarilor vor avea venituri mai mai datorită recalculării. Totuși, vor exista și români care nu vor primi niciun ban în plus la recalculare. Cei care în urma acestui proces ies cu o pensie mai mică vor primi aceeași pensie pe care au primit-o până acum.
Pe măsură ce temperaturile cresc în timpul verii, persoanele care suferă de insuficiență cardiacă se confruntă cu provocări suplimentare în menținerea sănătății la cote optime. Insuficiența cardiacă este o afecțiune gravă, sub-diagnosticată, care poate influența negativ calitatea vieții pacienților și care, dacă nu este gestionată corespunzător, poate duce la complicații severe. Simptomele insuficienței cardiace pot varia de la ușoare la severe, și includ:
Creșterea în greutate și umflarea extremităților și a abdomenului.
Aport redus de sânge la organele vitale
Plămâni congestionati
Durere în piept și leșin în cazuri severe.
Este esențial să vă mențineți hidratați, dar fără a exagera. Evitați expunerea la căldură extremă. Stați în interior în timpul orelor de vârf ale căldurii (10:00 – 16:00). Dacă trebuie să ieșiți,purtați haine lejere, din țesături naturale, deschise la culoare și folosiți protecție solară. Ventilația adecvată și aerul condiționat pot ajuta la menținerea unei temperaturi confortabile în spațiile închise. Monitorizați-vă zilnic greutatea. Mențineți o dietă sănătoasă. Consumați alimente cu un conținut scăzut de sare și evitați alimentele procesate. Includeți în dietă fructe și legume proaspete și evitați băuturile alcoolice. Faceți exerciții fizice ușoare. Gestionarea insuficienței cardiace în timpul verii necesită o atenție deosebită și respectarea strictă a recomandărilor medicale. Dacă aveți simptome de insuficiență cardiacă sau întrebări despre starea dumneavoastră de sănătate, consultați medicul pentru sfaturi și tratament adecvat.
Datele meteo la final. Centrul meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi călduroasă. În orele amiezii, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 34 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade. Izolat în zonele joase vor fi condiții de ceață.