- Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România s-a încheiat cu o victorie pentru Nicușor Dan, candidat independent, care a obținut 53,6% din voturile românilor, învingându-l pe contracandidatul său, George Simion din partidul Alianța pentru Unirea Românilor. La aceste alegeri prezidențiale au participat peste 11,6 milioane de români. În județul Cluj a fost o prezență la vot de 78,62% din numărul total de cetățeni.
- Noul pod din localitatea Ciurila, edificat de Consiliul Județean Cluj, de pe drumul județean 107R, a fost recepționat la terminarea lucrărilor. Construcția noului pod s-a realizat după demolarea vechiului pod, decizia fiind determinată de starea de degradare în care acesta se afla. Noul pod are o deschidere în lungime de 10,14 metri, o lățime de 10 metri și o parte carosabilă de 6,5 metri. Lucrările la noul pod au demarat la finalul lunii iulie a anului trecut, au fost finalizate la începutul lunii martie a acestui an și au un termen de garanție de 5 ani. În vederea construirii noului pod din localitatea Ciurila au fost alocați aproape 1.9 milioane de lei (TVA inclus) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și aproximativ 146.000 de lei (TVA inclus) din bugetul Consiliului Județean.
- Începând de astăzi, până vineri, 23 mai, are loc târgul caritabil organizat de Ecce Homo, pe Strada Henri Barbusse nr. 39. Aici se pot găsi haine, încălțăminte, genți, ghiozdane, jucării și alte surprize la prețuri mici. Astăzi, târgul are loc între orele 10 și 17, de mâine până joi, va fi deschis între orele 9 și 17, iar vineri între orele 9 și 14.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi vremea se va menține rece. Cerul va fi temporar noros și pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă, însoțite izolat de descărcări electrice. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 14 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 6 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze