- Compania de Apă „Someș” a recepționat lucrările de extindere a rețelei de canalizare în localitatea Cămărașu, județul Cluj. Investiția a vizat extinderea actualei rețele de canalizare menajeră din localitatea Cămărașu pe o lungime cumulată de cca. doi km, acoperind 4 străzi. De asemenea, au mai fost realizate 60 de racorduri la rețeaua de canalizare și au fost construite două noi stații de pompare a apei uzate. Lucrările, în valoare de aproape 1,8 milioane de lei, au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare” al Companiei de Apă Someș.
- Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 107F (DN 15) Luncani – limită cu județul Alba. Este vizat, astfel, un sector în lungime de peste 4,5 kilometri. Conform președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, investiția pe drumul judeţean 107F este una importantă întrucât acesta asigură o legătura rapidă şi facilă între zona Turda – Câmpia Turzii, unde face joncţiunea cu DN15, şi judeţul Alba, pe direcţia Ocna Mureş, ceea ce va crea numeroase oportunităţi de dezvoltare economico-socială a zonei de sud-est a judeţului.
- Astăzi s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor/ catedrelor didactice vacante sau rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar sesiunea 2025. În județul Cluj, proba scrisă de titularizare se organizează pentru 66 de discipline, în 6 centre de concurs din municipiul Cluj-Napoca, mai exact la Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Tehnic Ana Aslan, Colegiul de Servicii în Turism Napoca, Școala Gimnazială Alexandru Vaida Voievod și la Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu. În județul Cluj, numărul posturilor scoase la concurs este de 2.099, dintre care, 229 de posturi sunt pentru angajare în învățământ pe durată nederminată, și s-au înscris pentru susținerea probei scrise, 2.222 de candidați, dintre care 493 sunt din promoția curentă. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în 22 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, dar și pe site-ul titularizare.edu.ro.
- Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Primăria Florești anunță publicul călător că începând de astăzi, o nouă linie de transport în comun, M27, va deservi locuitorii comunei Florești, ca urmare a solicitărilor primite. Implementarea acestei linii are ca scop facilitarea accesului locuitorilor străzii Răzoare/Valea Gârboului spre punctele de interes, serviciu, școală și zone comerciale. Traseul liniei M27 și programul acesteia poate fi găsit pe ctpcj.ro.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi caldă și în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după amiaza și noaptea, când pe arii extinse la munte și local în rest se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 30 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 17 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze