- Consiliul Județean Cluj derulează lucrări de întreținere pe drumul județean 108F Bobâlna – Monumentul Răscoalei de la Bobâlna. Lucrările vizează un sector în lungime de 3,45 de kilometri, în condițiile în care lungimea totală a noului drum județean este de 5,756 kilometri. Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin executarea de plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, colmatarea rosturilor, așternerea unui strat de balast și refacerea terasamentelor deteriorate. De asemenea, se asigură prelungirea de podețe, realizarea de rigole carosabile unde situația o impune, precum și asigurarea scurgerii apelor din zona drumului. Totodată, vor avea loc lucrări de așternere de strat de balast stabilizat și de asfaltare a unui sector în lungime de peste doi kilometri.
- Totodată, Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, anunțul având ca obiect execuția lucrărilor și furnizarea dotărilor în cadrul proiectului „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 și 4”. Lucrările au o valoare totală estimată de 62 de milioane de lei fără TVA și sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, finanțat prin Programul Sănătate. În cadrul proiectului urmează a avea loc, extinderea și modernizarea bazei de tratament și recuperare medicală, respectiv amenajarea a două bazine, pentru copii și adulți, în vederea dezvoltării serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A. De asemenea, vor fi create circuite separate pentru copii și pentru adulți pentru fiecare din serviciile oferite în cadrul Laboratorului. Totodată, va fi realizat Centrul Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă. Va fi mărită configurația și suprafața spațiilor medicale utile și vor fi introduse noi funcțiuni. Tot în această etapă va fi construit un lift exterior adiacent clădirii și zonelor actuale de lifturi ce va facilita accesul tărgilor de la demisol. Nu în ultimul rând, va fi reabilitat complet exteriorul clădirii, iar spațiile reabilitate vor fi dotate cu mobilier și echipamente medicale.
- Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj au publicat, pe site-ul bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de către absolvenții studiilor liceale care au susținut probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, în sesiunea august, ca urmare a finalizării etapei de soluționare a contestațiilor. În județul Cluj, rata de promovare pentru promoția curentă este de 29.64%, cu 2.56% mai mare față de rezultatele afișate inițial (27,08%). Astfel, în sesiunea august a examenului național de Bacalaureat, la nivelul județului Cluj, din totalul celor 750 de candidați prezenți, au promovat 221 de candidați. Dintre aceștia, 150 de candidați aparțin promoției curente, iar 71 de candidați provin din promoțiile anterioare.
- Astăzi, va avea loc vernisajul expoziției de artă cu titlul, “De ce mă ține cerul minte“, creată de Gligan Iulia. Evenimentul va începe la ora 17:00, la Turnul Croitorilor, Strada Baba Novac, nr. 35, iar expoziția poate fi vizitată în perioada 27 august – 6 septembrie.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări ziua pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 10 si 14 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze