- Potrivit Primăriei în noul an universitar, studenții, masteranzii și doctoranzii beneficiază de transport public gratuit – în acest scop este necesar să fie înscriși la forma de învățământ cu frecvență în cadrul universităților din Cluj și să aibă vârsta de până la 30 de ani. De asemenea, studenții cu domiciliu în zona metropolitană beneficiază de abonamente gratuite sau cu reducere. Studenții din cadrul următoarelor universități: Universitatea Tehnică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Artă și Design și Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima”, care nu au încheiat convenția cu Compania de Transport Public pot obține abonamente cu recuperarea costului de la universitate. Mai multe informații de găsesc pe ctpcj.ro.
- Ca în fiecare an, Muzeul Etnografic al Transilvaniei împreună cu Asociația Brickenburg organizează, în perioada 1- 5 octombrie, tradiționala Expoziție Brickenburg, Ethnologia Galactica, dedicată nu doar fanilor sistemului LEGO(R), ci și celor care doresc să exploreze universuri atrăgătoare edificate din celebrele cărămizi sau surprinse de artiști fotografi. Atelierul de construcție cu piese LEGO(R) va fi la dispoziția publicului pe tot parcursul expoziției, iar copiii vizitatori vor putea să participe la concurs de viteză de construcție, duminică, 5 octombrie. Expoziția este deschisă în perioada 1 – 4 octombrie, între orele 11.00 și19.00, iar în 5 octombrie între orele 11.00 și 17.00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.
- Mâine, 1 octombrie, la grădina Botanică Alexandru Borza din Cluj se sărbătoresc seniorii, printr-o zi a porților deschise, cu intrare gratuită pentru pensionari. Cu această ocazie specială, pensionarii pot lua parte la tururile ghidate „Cultura se împletește cu Natura”, unde vor descoperi artefacte istorice și splendidele colecții de plante de toamnă. Tururile încep la ora 10, 12 și 14, iar programul de vizitare al Grădinii Botanice este între orele 9 și 19.
- Vineri, 3 octombrie, de la ora 19, va avea loc un Concert extraordinar de inaugurare a sălii Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, susținut de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat ,,Transilvania’’. Vor fi interpretate lucrări de George Enescu, Max Bruch și Ludwig van Beethoven, sub bagheta dirijorilor Lawrence Foster și Cristian Mandeal. Concert realizat în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, cu ocazia aniversării celor 70 de ani de la înființarea Filarmonicii de Stat Transilvania.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua. În zona montanăa, la peste 1700 m altitudine, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab la moderat cu unele intensificări pe crestele înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 14 grade Celsius, iar cele minime între 3 și 6 grade Celsius. Izolat în zonele joase vor fi condiții de ceață.
S-ar putea să vă intereseze