- Consiliul Județean Cluj a finanțat, din fondul de rezervă al instituției, achiziția unei noi stații de pompare a apei în comuna Izvorul Crișului. Aceasta va asigura transportul apei potabile furnizate de Compania de Apă „Someș” către locuitorii din satele Șaula, Nearșova și Izvoru Crișului. Până în prezent, cetățenii din cele trei localități foloseau un sistem propriu de alimentare cu apă, prin captarea unor izvoare locale. Din păcate însă, pe fondul secetei prelungite din ultimii ani, au fost înregistrate întreruperi tot mai frecvente în asigurarea acestui serviciu. Din suma alocată au fost achiziționate, montate și puse în funcțiune două electropompe complet automatizate. Noua instalație va rezolva problema asigurării serviciului de furnizare a apei potabile pentru locuitorii din comuna Izvoru Crișului.
- Cluj-Napoca coordonează un nou proiect european: Com’ON CITY – o inițiativă dedicată participării tinerilor la viața orașului! Proiectul se bazează pe modelul Com’ON Cluj-Napoca și a fost aprobat în cadrul programului URBACT, desfășurat între anii 2025–2028, sub coordonarea Primăriei Cluj-Napoca, alături de PONT Group și Federația Tinerilor din Cluj. Alături de municipiul nostru vor participa alte 5 orașe din Europa, care vor crea un mecanism propriu de participare și vor desfășura o ediție-pilot locală. Prin acest proiect se va construi o rețea europeană durabilă pentru participarea tinerilor în deciziile locale. Astfel, modelul Com’ON Cluj-Napoca – bugetare participativă pentru tineri, care susține inițiative propuse de grupuri informale de tineri, va fi adaptat și testat în fiecare dintre orașele participante la proiect.
- Filarmonica de Stat Transilvania a pregătit 4 concerte de excepție pentru acest weekend, începând de astăzi, de la ora 19, când va avea loc Concertul de deschidere a Toamnei Muzicale Clujene – 80 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial – susținut de corul de bărbați și Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, în Sala Heritage a Academiei de Muzică Gheroghe Dima. Mâine, de la ora 17, în Amfiteatrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima, va avea loc concertul Panoramic componistic clujean I, iar de la ora 19 în același loc, va fi un Recital Cameral al Cvartetului Arcadia. Iar duminică, 12 octombrie, de la ora 19, va avea loc un recital cameral, tot în Amfiteatrul din cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima. Mai multe detalii, precum și piesele din programul fiecărui concert se găsesc pe filarmonicatransilvania.ro.
- Mâine, de la ora 11, are loc Maratonul Educației Alternative în Iulius Park. Evenimentul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani și presupune explorarea mai multor segmente ale educației, cum ar fi: mișcare, inteligență emoțională, dezvoltare personală, artă, știință, creație, DIY, origami, boardgames, lectură, hidratare și multe altele. Participarea se face pe bază de donație de jucării, jocuri sau cărți, care vor ajunge la copiii din comunități vulnerabile. Prin urmare, intrarea se plătește cu fapte bune. Evenimentul se află la prima ediție din Cluj-Napoca și își propune să ofere copiilor o zi în care să își exploreze pasiunile, într-un spațiu sigur, creativ și plin de voie bună.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua slab. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 17 grade Celsius, iar cele minime între 5 și 8 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze