15 Decembrie

Adăugat de pe data de decembrie 15, 2025

  • Primăria Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală, organizează un concurs de ocupare prin recrutare, pentru 45 de posturi contractuale vacante, în statul de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice ,,Sfântul Vasile cel Mare”. Posturile vacante pentru care s-a demarat organizarea concursului sunt următoarele: șef de centru, asistent social, psiholog, fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut, medic primar de medicină de familie, asistent medical, infirmier, inspector de specialitate, muncitor calificat pentru întreținere, bucătar și magaziner. Dosarele în vederea înscrierii la concurs pot fi depuse până în 19 decembrie. Pentru detalii suplimentare referitoare la condițiile de ocupare a posturilor vacante, accesați site-ul dasmclujnapoca.ro.
  • Proiectul pasajului de la Tăietura Turcului avansează: procedura de expropriere este pe final, iar etapa de relocare a utilităților este în faza de proiectare. Potrivit anunțului făcut de viceprimarul Dan Tarcea, documentele necesare pentru despăgubirile persoanelor expropriate în cadrul acestui proiect au fost semnate, iar înainte de debutul lucrărilor efective în teren, urmează faza de relocare a utilităților. Relocarea rețelelor de apă, gaz, electricitate și telecomunicații reprezintă o componentă complexă, care trebuie finalizată înaintea demarării lucrărilor propriu-zise, a mai explicat viceprimarul Clujului. Realizarea proiectului va contribui la decongestionarea şi fluidizarea traficului rutier prin eliminarea blocajelor de circulaţie şi creșterea siguranţei circulaţiei pe traseul Tăietura Turcului – Corneliu Coposu – Zalău.
  • Gala de premiere „10 pentru Cluj” va avea loc miercuri, 17 decembrie, de la ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului vor fi premiaţi preşcolarii şi elevii clujeni, cu performanţe şcolare deosebite, obţinute în acest an școlar. Gala de excelență „10 pentru Cluj” este un eveniment organizat de Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri şi al instituţiilor reprezentative la nivel local și European. Evenimentul va fi transmis live pe paginile de facebook ale Municipiului Cluj-Napoca și Zece Pentru Cluj.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil la munte, temporar noros în rest. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 6 grade Celsius, iar cele minime între -5 si -2 grade Celsius. Izolat, în zonele joase, se va semnala ceață.

Continue reading

Next post

16 Decembrie


Thumbnail
Previous post

12 Decembrie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background