14 MAI
Adăugat de RVE Cluj pe data de mai 14, 2026
Consiliul Județean Cluj a aprobat investiția pentru reabilitarea și modernizarea spațiilor exterioare ale Liceul Tehnologic Special Dej, proiect în valoare de peste 2,6 milioane de lei. Lucrările vizează refacerea curții școlii, amenajarea unui teren de sport, a unei grădini senzoriale, modernizarea aleilor, spațiilor verzi, gardului și porții electronice. Un element important al proiectului îl reprezintă montarea a 36 de panouri fotovoltaice pe acoperișul școlii, care vor produce energie electrică pentru autoconsum. Noua amenajare va pune accent pe incluziune și stimulare neuro-motorie, fiind adaptată elevilor cu cerințe educaționale speciale și persoanelor cu dizabilități. Reprezentanții administrației județene spun că investiția va transforma curtea școlii într-un spațiu modern dedicat atât activităților recreative, cât și dezvoltării senzoriale și educaționale. În prezent, liceul din Dej școlarizează 204 elevi cu deficiențe mintale și asociate, cu vârste între 4 și 18 ani.
Primăria Cluj-Napoca anunță că maine este ultima zi de înscriere pentru depunerea dosarelor de finanțare nerambursabilă dedicate proiectelor culturale, educative și sportive din oraș. Bugetul total pus la dispoziție depășește 10 milioane de euro, iar fondurile sunt destinate ONG-urilor, cluburilor sportive și organizațiilor care dezvoltă proiecte pentru comunitate. Pentru zona culturală sunt eligibile proiecte artistice, educaționale și de tineret, inclusiv inițiative dedicate „Anului Constantin Brâncuși”, „Anului Iancu de Hunedoara” sau „Anului Nadia Comăneci”. În paralel, municipalitatea finanțează și programe sportive de performanță sau evenimente din categoria „Sportul pentru toți”. Primarul Emil Boc a transmis că aceste investiții susțin dezvoltarea orașului prin cultură, educație și sport, într-un context economic dificil, dar fără reduceri pentru domeniile considerate esențiale comunității.
Viceprimarul Dan Tarcea anunță că Școala Ion Creangă din Cluj Napoca se extinde cu un etaj nou și peste 1400 de metri pătrați suplimentari. Lucrările de modernizare includ consolidări realizate la 9 metri adancime, 120 de micropiloți forați si intervenții structurale importante pentru susținerea noii construcții. Clădirea construită în anul 1960 trece printr-un amplu proces de reabilitare energetică si supraetajare, iar in paralel se desfăsoara lucrari la instalațiile electrice și termice, finisaje, izolație și măsuri de protecție împotriva gazelor din sol.
Mâine, de la ora 19:00, la Colegiul Academic, Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania va susține un concert dedicat integral muzicii lui Ludwig van Beethoven. Dirijor: Jean Claude Casadesus, iar solistul serii va fi pianistul Daniel Ciobanu. Concertul face parte din Stagiunea 2025-2026 a Filarmonicii Transilvania care marcheaza si aniversarea a 70 de ani de activitate. Biletele se pot achiziționa online de pe Entertix.ro sau fizic de la locul acestuia, inainte de începerea programului, în limita locurilor disponibile.
Centrul meteorologic Transilvania Nord anunță că astazi, in județul Cluj, vremea se va încălzi față de ziua precedentă, dar rămâne răcoroasă îndeosebi noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 7 grade.