05 AUGUST

Adăugat de pe data de august 5, 2026

Ca urmare a afișării rezultatelor finale, la concursul național de ocupare a posturilor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar, în județul Cluj rata finală de promovabilitate (note peste 5) este de 91,09%, în creștere cu 2% față de rata de promovabilitate inițială, înainte de soluționarea contestațiilor (89,09%). De asemenea, în județul Cluj doi candidați au obținut note de 10, la disciplina biologie, respectiv învățământ preșcolar, educatoare, linia română. 1.553 de candidați (91,09%) au obținut note peste 5.00, iar 1.078 de candidați (63,23%) au obținut note peste 7.00. În județul Cluj, numărul posturilor scoase la concursul național de ocupare a posturilor vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar, în sesiunea 2026, este de 1469, dintre care  144 de posturi sunt pentru angajare în învățământ pe durată nedeterminată.

 

Compania de Transport Public Cluj-Napoca informează publicul călător că, în perioada 5-7 august, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Cetății din localitatea Florești, ca urmare a executării unor lucrări de reparații și întreținere a părții carosabile. Astfel, linia metropolitană M21 va circula, pe ambele sensuri,

pe strada Eroilor până la intersecția cu strada Avram Iancu. Se suspendă următoarele stații:

  • Tur: Luxor Sud, Sub Cetate Est, Muncitorilor,
  • Retur: Sub Cetate Vest, Luxor Nord.

Călătorii vor putea utiliza, în schimb, următoarele stații aflate pe traseul deviat:

  • Tur: Profi Est, Primăria Florești Sud; Complex Florești;
  • Retur: Iuliu Hosu; Primăria Florești Nord; Profi Vest.

Compania mulțumește călătorilor pentru înțelegere și recomandă consultarea informațiilor afișate în stații și pe canalele oficiale de comunicare ale companiei și Primăriei Florești.

 

Compania de Apă „Someș”, continuă execuția lucrărilor din cadrul contractului „Înlocuire conductă de canalizare pe strada C.A. Rosetti din municipiul Cluj-Napoca”. Astfel, până în prezent, au fost realizați 156 de metri din noua conductă și executate 11 racorduri la proprietăți, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din volumul lucrărilor. Noua rețea de canalizare va avea o lungime totală de 362 de metri, evacuarea apelor uzate menajere continuând a se realiza prin intermediul racordurilor de canalizare existente, conectate la noua conductă proiectată. Pe perioada derulării lucrărilor, circulația rutieră pe strada C.A. Rosetti este restricționată temporar.

Cei opt pompieri de la ISU Cluj trimiși în Franța pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație au ajuns acasă după mai bine de două săptămâni de misiune. Echipa clujeană a făcut parte din modulul României, iar locul ei a fost luat imediat de o nouă rotație de salvatori români — printre care se află și un pompier din Cluj. Franța se confruntă în această perioadă cu incendii de vegetație și de pădure de amploare, iar autoritățile de acolo au cerut sprijin prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. România a răspuns cu module de pompieri care se schimbă prin rotație, astfel încât prezența românească să fie continuă pe durata sezonului critic. ISU Cluj a anunțat că un alt pompier clujean face parte din noul modul ajuns deja în Franța.

 

Începând de astăzi, 5 august, Primăria a decis introducerea unui sens unic pe strada Hârlețului și extinderea celui existent pe strada Muncitorilor. Noua reglementare instituie sensul unic de coborâre pe strada Hârlețului, dinspre strada Mihai Veliciu înspre strada Muncitorilor. Practic, accesul pe această stradă va fi permis într-o singură direcție, iar cei obișnuiți să urce pe acolo vor trebui să își caute o rută alternativă. A doua modificare vizează strada Muncitorilor, unde sensul unic deja existent se extinde. Noua limită merge de la intersecția cu strada Hârlețului până la aleea auto fără ieșire, ceea ce schimbă modul în care se face accesul spre această zonă a cartierului. Reprezentanții municipalității au cerut participanților la trafic să circule cu atenție în zonele vizate și să respecte noile reguli. Cel puțin în primele zile, riscul de erori este mare, pentru că mulți șoferi merg pe pilot automat pe rutele pe care le folosesc zilnic. Pentru locuitorii de pe Hârlețului și Muncitorilor, schimbarea înseamnă în primul rând recalcularea traseului de plecare de acasă și de întoarcere.

Până la sfârșitul săptămânii, echipajele de poliție vor acționa pe principalele artere de circulație din județ pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă limitele legale de viteză. “Viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum și trafic reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Alegeți responsabilitatea! Reduceți viteza și conduceți în siguranță”, au transmis polițiștii.

 

Clujenii care trec prin Baza sportivă Gheorgheni au parte de o surpriză în zilele cu 35 de grade Celsius: trei stâlpi care pulverizează în aer particule fine de apă și scad temperatura resimțită, fără să lase oamenii uzi. Este primul sistem de acest fel amplasat de Primăria Cluj-Napoca în spațiul public, iar municipalitatea îl testează aici înainte să îl ducă și în alte zone ale orașului. Instalația este un sistem profesional de pulverizare care lucrează la presiuni foarte mari, de până la 80 de bari. Apa este transformată în particule microscopice care se evaporă aproape instantaneu și răcoresc aerul în mod natural, ceea ce duce la scăderea temperaturii resimțite în perioadele caniculare. Dacă sistemul se dovedește eficient, astfel de zone de răcorire vor fi amenajate și la Baza sportivă „La terenuri” din Mănăștur, dar și în zona centrală a orașului, acolo unde asfaltul și betonul fac diferența de câteva grade între centru și cartierele mai verzi.

 

Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi caniculară. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 21 de grade, local caracterizând o noapte tropicală.


Continue reading

Next post

06 AUGUST


Thumbnail
Previous post

4 AUGUST


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background