9 Septembrie
Adăugat de RVE Cluj pe data de septembrie 9, 2026
Avansează lucrările la Spitalul Regional de Copii Monobloc din Cluj-Napoca. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru acest proiect esențial pentru sistemul medical, au fost turnați 200 de km de piloți de susținere la unitatea sanitară. În acest moment construirea viitorului Spital Pediatric Monobloc este în plină desfășurare, lucrările fiind asigurate prin fonduri proprii alocate de către Consiliul Județean Cluj. Această unitate pediatrică ce se construiește în cartierul Borhanci, va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.
A început anul școlar 2026-2027, iar cursurile din acest an includ 36 de săptămâni de studiu, structurate în cinci module de învăţare separate de vacanţe. În acest an școlar, în județul Cluj au început cursurile peste 100.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari, în 271 de unități de învățământ de stat și private. Anul școlar 2026-2027 se structurează astfel: primul modul care deja a început, se va încheia în 23 octombrie; al doilea modul va ține din 2 noiembrie, până în 22 decembrie; al treilea modul din 11 ianuarie 2027 până în 12 februarie 2027. Penultimul modul începe în 22 februarie și se încheie în 1 martie 2027, iar ultimul modul cu început în 5 mai, se finalizează odată cu sfârșitul anului școlar, în 18 iunie 2027. Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară oricând până în 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia fiecărei unități de învățământ.
Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, se apropie cu pași repezi de deschiderea noii stagiuni 2026/2027, însă până atunci, organizează un concert unic dedicat melomanilor, dar și celor care iubesc deopotrivă muzica, natura și animalele. Concertul 𝐴𝑛𝑜𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 de Vivaldi reunite sub titlul 𝑇ℎ𝑒 𝐹𝑜𝑢𝑟 𝑆𝑒𝑎𝑠𝑜𝑛𝑠 𝑏𝑦 𝑡ℎ𝑒 𝐿𝑎𝑘𝑒 va avea loc într-un spațiu neconvențional la Yachting Club Tarnița, Gilău, mâine de la ora 18:30. Evenimentul este pet friendly, adică este permis accesul cu animale de companie. Evenimentul pet friendly reprezintă o premieră pentru Filarmonica Cluj.
Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate, pentru ziua de astăzi, în Banat, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, care include și județul Cluj. Potrivit ANM vor fi temperaturi cuprinse între 30 şi 35 de grade Celsius. În Cluj-Napoca nopțile și diminețile vor fi tot mai reci, cu temperaturi de 10-13 grade Celsius, chiar dacă temperaturile de peste zi au valori ridicate.
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi caldă și frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade Celsius, iar cele minime între 9 și 13 grade Celsius.