Autor: RVE Cluj
Page: 14
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și a ninsorilor abundente, care au determinat suspendarea cursurilor în data de 8 ianuarie, în 7 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Cluj a monitorizat permanent situația din teren. Astfel, s-a intervenit pe toate drumurile județene și comunale din județul Cluj, […]
Primăria municipiului Cluj-Napoca face un apel către persoanele fizice, juridice şi asociaţiile de proprietari, să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi aleile aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin, sau în care îşi desfăşoară activitatea. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni contravenționale, amenzile fiind cuprinse între 500 și 1.000 de […]
Primăria Cluj-Napoca a anunțat care sunt modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale în 2026. Prima zi de plată a impozitelor locale, a ratelor și chiriilor este 12 ianuarie. Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să evite o eventuală aglomerare la ghișeele instituției și să utilizeze variantele online puse la dispoziție. Astfel, în data de […]
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță o serie de restricții de circulație cu ocazia manifestărilor organizate în spațiul public de Revelion 2026 la Cluj-Napoca, astfel: din data de 31 decembrie, ora 21:00 până în data de 1 ianuarie, ora 01:00, se va restricţiona circulaţia rutier[ pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) și Bulevardul […]
Primăria Cluj-Napoca anunță că cererile pentru abonamentele de parcare nu mai trebuie refăcute anual și rămân valabile până la soluționare. Astfel, dacă ai depus o cerere în 2024 sau 2025 pentru abonament de parcare, nu va mai fi nevoie să depui una nouă în 2026 – cererea rămâne valabilă până la rezolvare, potrivit informării publicate […]
Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al județului Cluj pe anul acesta. Astfel, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca i-a fost suplimentat bugetul cu suma de 241.000 lei, în vederea achiziționării și înlocuirii unor componente ale turnului de artroscopie. Prin urmare, Blocul Operator va avea două turnuri de […]
Consiliul Județean Cluj anunță o premieră medicală la nivel național: Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca a primit în administrare prima cameră hiperbară multiloc din cadrul unui spital public românesc. Sistemul include o cameră cu capacitate de 8 pacienți și doi asistenți, stație de control computerizată, sisteme de încălzire-răcire, măști de respirație și cărucioare pentru transportul […]
Centrul Agro Transilvania a finalizat recent trei noi investiții destinate bunei funcționări a activității pieței de gros. Este vorba despre asfaltarea platformei betonate din cadrul pieței, modernizarea instalației de iluminat a halei de marketing și instalarea unui sistem de încălzire hibrid la sediul administrativ. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj susține că ”scopul acestor investiții […]
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat când vor începe lucrările de modernizare pe strada Piezișă. Spațiul va fi transformat într-o zonă pietonală modernă, cu acces auto limitat, în urma unei investiții de 11,3 milioane de lei. Potrivit acestuia, proiectul vizează reconfigurarea completă a străzii și include: un pavaj nou, realizat din materiale durabile, adaptate […]
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre, privind trecerea în administrarea forului administrativ județean, a sectorului de drum situat între localitatea Giula, și localitatea Ciumăfaia, precum și preluarea temporară a dreptului de administrare a sectorului de drum care pornește din localitatea Ciumăfaia, pe direcția Chidea. Ambele sectoare de drum sunt […]