9 Ianuarie

Adăugat de pe data de ianuarie 9, 2023

  • Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare.Ministrul Ligia Deca a anuntat că valoarea bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din țară până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea cursurilor, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară. Ea a adăugat că prin această măsură se urmărește formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pesite-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.​​​​​​​​​​​​​​[sursa: radiocluj.ro]

  • Ministerul Sănătății prezintă pe site-ul instituției, ms.ro, setul de recomandări în contextul instituirii stării de alertă epidemiologică din cauza gripei. Este vorba atât de sfaturi generale pentru întreaga populație, cât și de precizări specifice în cazul angajatorilor, unităților medicale și de învățământ, în perspectiva reluării cursurilor școlare de luni. Măsurile sunt cele deja cunoscute, deoarece au fost impuse în perioada pandemiei. De această dată nu mai este vorba de obligații, ci de recomandări: evitarea aglomerației, aerisirea spațiilor, purtarea măștilor de protecție, respectarea normelor de igienă a mâinilor și strănutului, consultarea medicului încă de la primele simptome și vaccinarea. În cazul colectivităților se recomandă și un triaj periodic, adică observarea celor care prezintă simptomele uneiviroze. De asemenea, ministrul sănătăţii dă asigurări că s-au găsit soluţii pentru aprovizionarea farmaciilor şi spitalelor cu medicamente antivirale, după cepacienţii s-au plâns că paracetamolul şi ibuprofenul se găsesc tot mai greusau chiar au dispărut de pe piaţă. Alexandru Rafila a avut discuţii în acestsens cu reprezentanţii firmelor producătoare de medicamente, dar şi cu ceai farmaciştilor şi le-a făcut câteva recomandări.​​​​​​​​​​​​[sursa: radiocluj.ro]

  • S-au finalizat lucrările de introducere a canalizării în localitatea Aghireșu, comuna Aghireșu.

     „După finalizarea procedurii de recepție, cetățenii din Aghireșu vor putea folosi această investiție finanțată de Consiliul Județean. În paralel, continuăm lucrările de alimentare cu apă a satelor aparținătoare Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu” a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
    Noul sistem de evacuare a apelor uzate este format din 14 km de conducte de canalizare, șapte stații de pompare a apelor uzate, 2 km de conducte de refulare și o stație de epurare compactă mecano-biologică. În total, au fost realizate 460 de racorduri de canalizare la imobile. Valoarea totală a lucrărilor este de 8.900.000 lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj.


Continue reading

Next post

10 Ianuarie


Thumbnail
Previous post

5 Ianuarie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background