19 Ianuarie

Adăugat de pe data de ianuarie 19, 2023

  • Guvernul a aprobat ieri o serie de modificări referitoare la Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, a anunţat ministrul Dezvoltarii, Cseke Attilla. Astfel, vor fi considerate cheltuieli eligibile şi costurile cu expertiza tehnică şi auditul energetic. Ministrul a precizat, la finalul şedinţei Executivului, că în platforma digitală, deschisă de minister pe 3 ianuarie, sunt deja 235 de cereri de finanţare, în valoare totală de 4,29 de miliarde lei.

  • Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Ion Chiricuţă’ Cluj-Napoca a lansat proiectul ‘Fii responsabilă de sănătatea ta”, cu programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân. Proiectul se derulează în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara și vizează un grup ţintă de 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani. În judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare și Sălaj vor fi testate 27.000 de femei.

  • Municipiul Cluj-Napoca are o nouă firmă care se va ocupa de ridicarea deșeurilor menajere. Selectat în urma unei licitații care a fost organizată anul trecut, operatorul trebuie să crească procentul de colectare selectivă.Odată cu schimbarea operatorului care se ocupă de ridicarea deșeurilor, va fi aplicat sistemul prin care cetățenii plătesc cât aruncă. Colectarea selectivă este un proces lansat în Cluj-Napoca de mai mulți ani, dar încă nu funcționează așa cum ar trebui. Mai puțin de 50% dintre deșeurile care ajung la tomberon au fost inițial împărțite pe categorii. Plata diferențiată ar putea fi un stimul, crede Maria Dezmirean, care constată că, în general, tinerii au început să colecteze selectiv deșeurile.

  • De anul şcolar viitor, unităţile de învăţământ şi cadrele didactice vor avea la dispoziţie, pentru Programul „Săptămâna verde”, mai multe repere de organizare a activităţilor.Strategia naţională privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023-2030 este în dezbatere publică, iar după ce va fi adoptată, va fi definită lista disciplinelor legate de educaţia pentru mediu, a explicat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Bogdan Cristescu. Autoritatea Națională pentru arii protejate pune la dispoziție locuri de cazare gratuit.„Săptămâna verde” se va organiza deja din acest an şcolar, pe lângă programul naţional „Şcoala altfel”, în care activităţile se desfăşoară în spaţii şi în moduri diferite față de cursurile obişnuite.

  • Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj au reprezentat, și în anul 2022, una dintre atracțiile principale atât pentru publicul clujean, cât și pentru turiști din alte colțuri ale lumii, înregistrând cifre record de vizitatori. Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a depășit recordul anterior de vizitare, înregistrat în anul 2019, când i-au trecut pragul 75.101 vizitatori. În 2022, nu mai puțin de 87.866 de persoane au vizitat instituția, cu 17% mai mulți decât în 2019, și cu peste 26% față de 2021, momentul relansării activității de după pandemie. Dintre secțiile muzeului, cea mai căutată a fost cea în aer liber, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia”, care a înregistrat pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare număr de vizitatori avut vreodată: aproape 57 de mii. În decursul anului 2022, pe lângă expozițiile permanente, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a realizat 67 de expoziții temporare și peste 140 de manifestări culturale, respectiv proiecții de film, lansări de carte, spectacole de teatru.


Continue reading

Next post

20 Ianuarie


Thumbnail
Previous post

18 Ianuarie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background