9 Februarie
Adăugat de Reporter pe data de februarie 9, 2023
-
Consiliul Județean Cluj a publicat pe site-ul propriu, cjcluj.ro, la secțiunea Informații publice – Cereri de finanțare nerambursabilă, formularele pentru obținerea fondurilor nerambursabile din bugetul forului administrativ județean pentru anul 2023. Astfel, organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, sunt invitate să pregătească și să depună cererile de finanțare. Depunerea solicitărilor de către entitățile eligibile se poate face într-un interval de 30 de zile, începând de miercuri, 8 februarie și până joi, 9 martie, ora 12.00, la Registratura Consiliului Județean Cluj.
-
Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România și Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca organizează vineri, 10 februarie o amplă campanie de testare pentru hepatitele virale B și C. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor care nu au avut ocazia de a setesta vreodată pentru virusul hepatitic B sau C și se va derula în incinta sălii Kharma a Casei de Cultură în intervalul orar 9.00- 17.00. Screening-ul se realizează prin teste rapide de sânge și rezultatele sunt furnizate pacientului în doar 15 minute. Sunt așteptate la testare persoane tinere, studenţi, persoane ce nu s-au testat niciodată pentru infecție virală B sau C sau persoane aflate în categorii de risc, mai precis persoane care au pe cineva apropiat cu hepatită cronică virală B sau C. Toți pacienții depistați vor fi îndrumați spre investigații suplimentare către departamenetele de gastroenterologie ale clinicilor medicale din Cluj-Napoca, a declarat presedintele Societatii de Gastroenterologie si Hepatologie, Tanțău Marcel.
-
Primăria continuă finanțarea programului de acces gratuit la internet prin Wi-Fi în 55 locații din municipiu, inclusiv pentru zona Pata Rât. 18 dintre aceste hotspot-uri au fost instalate în municipiu în 2020, la începutul pandemiei, inclusiv în zona Pata Rât, unde copiii aveau nevoie de internet pentru a participa la activitatea școlară online. Accesul la internet se face pe baza unui portal captiv în care turiștii și clujenii trebuie să se întregistreze cu o adresa valabilă de email.
-
Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunţă că astăzi în Judeţul Cluj vremea va fi rece, geroasa dimineata si noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 2 grade Celsius, iar cele minime între -13 şi -10 grade Celsius.