- În cadrul lucrărilor de întreținere curentă și periodică desfășurate pe drumul județean 172F Gherla – Mintiu Gherlii – Petrești – Salatiu – Mănăstirea – Mica – Sânmărghita – limită cu județul Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de asfaltare. Lucrările de întreținere derulate pe acest drum județean sunt necesare pentru că acesta poate reprezenta o rută alternativă pe direcția Gherla – Dej și până la limita cu județul Bistrița-Năsăud, evitând astfel traficul rutier aglomerat de pe drumul național DN 1C.
- La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată ieri în 6 centre de concurs organizate la nivelul județului Cluj, s-au prezentat 1.311 candidaţi din cei 1.577 înscriși, cu drept de participare la această probă scrisă. În județul Cluj 2 candidați au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 264 dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, dar și pe site-ul titularizare.edu.ro.
- RADP va redeschide Bazinul Olimpic Grigorescu din 17 iulie. Bazinul a fost închis anul trecut pentru că erau cheltuieli prea mari pentru încălzirea acestuia. Cei care au abonamente achiziționate pâna la momentul închiderii bazinului (01.11.2022) pot utiliza aceste abonamente până la epuizarea intrărilor neefectuate (în termen de maxim 60 de zile). Orarul de funcționare al bazinului rămâne neschimbat, de luni până duminică, iar tariful unui bilet este de 30 lei pentru adulți și 20 lei pentru pentru copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități.
- Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale astăzi până la ora 19:00, în satul Tăuți, comuna Florești, județul Cluj. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere al acestora timp de 30 minute. În cazul în care se simte miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse ce vor avea caracter torential, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 32 de grade Celsius, iar cele minime între 15 și 18 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze