13 Februarie
Adăugat de RVE Cluj pe data de februarie 20, 2024
- Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar. Astfel, părinții ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare. De asemenea, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Părinți pot depune cererile în perioada 11 aprilie – 14 mai, la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, urmând ca în perioada 14-17 mai să fie procesate cererile de înscriere și repartizarea copiilor la școala de circumscripție. Potrivit proiectului calendarului de înscrieri în învățământul primar, publicat de Ministerul Educației, din 25 martie, școlile trebuie să afișeze la avizier sau pe site, numărul de clase pregătitoare și numărul de locuri disponibile în anul școlar 2024-2025. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de facebook a Ministerului Educației.
- Consiliul Județean Cluj a finalizat cu succes proiectul cu finanțare europeană ce a vizat „Dotarea Unității de Primire Urgențe, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca”. Prin intermediul acestuia au fost achiziționate 308 echipamente medicale de înaltă tehnologie, necesare pentru a facilita diagnosticarea și tratarea optimă a micilor pacienți, contribuind astfel la creșterea calității actului medical. Printre echipamentele achiziționate se numără: un aparat de grafie digitală cu fixare pe tavan cu detector digital wireless, o ambulanță pentru transportul pacienților, un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubație dificilă, 2 dispozitive HVNI, un ecocardiograf, un ecograf ultraportabil cu 3 transductori, 5 paturi de terapie intensivă, diverse echipamente pentru completarea sistemului de bronhoscopie flexibilă și rigidă, precum și a celui de laringoscopie din UPU, dar și un sistem de cinci monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale cu stație centrală de monitorizare.
- Compania de Apă Someș a adjudecat contractul de lucrări privind extinderea rețelei de alimentare cu apă în comuna Mica. În prezent, în satele Mănăstirea, Mica, Nireș, Dâmbu Mare și Sânmărghita, din comuna Mica există o rețea de apă funcțională, ca urmare a implementării și finalizării unui proiect european în anul 2022. Prin intermediul noilor lucrări, ce vor debuta în perioada următoare, se urmărește extinderea rețelei de apă pe o lungime totală de 11,74 kilometri. Sunt vizate, astfel, străzile secundare din cele cinci localități, neincluse în proiectul european de acum 2 ani. Totodată, vor fi racordate la apă și gospodăriile situate de-a lungul drumului județean 161D, ce face legătura între satele Mănăstirea și Nireș.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea se va răci față de zilele precedente. Cerul va fi noros. Temporar va ploua. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări trecătoare în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 10 grade Celsius, iar cele minime între -1 și 2 grade Celsius.