5 Aprilie

Adăugat de pe data de aprilie 5, 2024

  • Consiliul Județean Cluj a semnat patru contracte de finanțare din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Investițiile vizează construirea a patru poduri noi pe patru drumuri județene, și anume pe drumul județean 161, în localitatea Pâglișa, pe drumul județean 103L, în localitatea Mănăstireni, pe drumul județean 107R, în localitatea Ciurila și pdrumul județean 182E, în localitatea Chiuiești. De altfel, urmează construirea unui nou pod în localitatea Mica, pe DJ 172F, după demolarea celui vechi. În această etapă s-au demarat deja lucrările de construire a unui pod provizoriu.
  • Forul administrativ județean mai semnat și contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 25 de microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri, nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, pentru elevii din județul Cluj, prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. Acestea se adaugă celor 34 de microbuze electrice pentru care forul administrativ județean a obținut deja finanțare prin PNRR, investiția având o valoare de aproape 36,5 mil de lei. Președintele Consiliului Județean Cluj susține că acesta este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii școlare. În acest mod 59 de comune vor beneficia de microbuze prietenoase cu mediul, astfel facilitând accesul la educație pentru toți tinerii, inclusiv pentru cei din comunitățile cele mai îndepărtate, și totodată, se contribuie la reducerea absenteismului și a abandonului școlar.
  • În acest weekend, respectiv în 6 şi 7 aprilie, de la ora 12:00, Organizația Studenților Mediciniști din Cluj-Napoca vor desfășura la etajul 1 din Iulius Mall, cursuri de prim ajutor pentru toată familia. Activitatea face parte din proiectele Road Safety și Micii Sanitari. În momentul de față, în România, doar două din zece persoane deţin cunoştinţe legate de acordarea primului ajutor. Aceste cursuri sunt menite să conștientizeze populația de nevoia de a cunoaște tehnici de acordare a primului ajutor. Evenimentul va fi unul interactiv, iar participarea este gratuită.
  • Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei când pe arii relativ extinse se vor semnala ploi cu caracter de aversă, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 6 și 8 grade Celsius.

Continue reading

Next post

8 Aprilie


Thumbnail
Previous post

4 Aprilie


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Background