- Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul privind achiziționarea a 10 echipamente medicale performante cu care va fi dotat Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca. Cu o valoare totală estimată de 1,5 milioane de lei, dotările vor fi cumpărate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Unitatea sanitară va beneficia de un sistem de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, un ecograf dedicat evaluării complexe a afecțiunilor sistemice reumatologice, două defibrilatoare, un analizor pentru măsurarea oxidului nitric fracțional expirat, un audiometru, două holtere TA și două spirometre.
- Primăria Cluj-Napoca a deschis punctele de hidratare și adăpost pentru perioada caniculară, având în vedere temperaturile ridicate care se anunță în continuare. Acestea sunt menite să vină în sprijinul cetățenilor care vor să se răcorească într-un spațiu umbros și să se hidrateze în perioada caniculară. Punctele de hidratare sunt deschise cel puțin în intervalul orar 12:00-16:00, în următoarele locații: în Piața Lucian Blaga, lângă Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”; în Piața Mihai Viteazul – în stația CTP vizavi de cinematograful Florin Piersic și la Opera Maghiară, vizavi de intrarea în Parcul Central. Pe lângă aceste spații de refugiu, în zonele cu circulație intensă din oraș sunt amplasate cișmele cu apă potabilă.
- Începând de astăzi, la fel ca în fiecare an, strada Potaissa din Cluj-Napoca este transformată în cea mai frumoasă stradă din România, datorită florilor ce o împânzesc. Aici se va aduce, de altfel, în prim plan, ideea de revitalizare a peisajului urban, cu discuții constructive în jurul acestui subiect. Duminică, 23 iunie, de la ora 14 vor fi discuții despre cum spațiul public trebuie să capete valențe și funcționalități multiple. De asemenea, se vor alătura câțiva dintre inițiatorii unor evenimente devenite rețete de succes la Cluj-Napoca, precum Scena Urbană, Urban Playfield, Vamos a la Playa și reprezentanții Raiffeisen Bank România, sponsorul evenimentului.
- Angajații din România vor avea o minivacanță la finalul acestei săptămâni. În acest an, Rusaliile ortodoxe se sărbătoresc în 23 și 24 iunie, când se marchează 50 de zile de la Paște. Potrivit Codului Muncii, prima și a doua zi a Rusaliilor ortodoxe sunt libere. Următoarea minivacanță pentru angajați va fi în luna august.
- Direcţia de Evidenţă a persoanelor Cluj va avea program special în perioada 22 – 24 iunie. Compartimentul Căsătorii va asigura celebrarea tuturor căsătoriilor anterior programate, și anume 11 căsătorii vineri, iar sâmbătă 35 de căsătorii. Iar compartimentul Decese va funcționa după următorul program: sâmbătă, 22 iunie și luni, 24 iunie, între orele 08:30 și 13:30, iar duminică, 23 iunie, va fi închis. De marți, 25 iunie se reia programul normal de muncă.
- Compania de Transport Public Cluj-Napoca face cunoscut publicului călător, programul de transport urban și metropolitan, pentru perioada 22 – 24 iunie, cu ocazia sărbătorii de Rusalii. Astfel, în 22 iunie circulația se va desfășura între orele 5:30 și 23:00, conform programului de transport pentru zilele de sâmbătă; în 23 și 24 iunie circulația se va desfășura între orele 6:00–23:00, conform programului pentru zilele de duminică. Programele de circulație pot fi consultate pe ctpcj.ro și în aplicația gratuită Tranzy.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar izolat indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 34 de grade Celsius, iar cele minime între 16 și 20 de grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze