- Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj o analiză a activității derulate în primele șase luni ale anului curent, de serviciul de call center, destinat sesizării cazurilor de abuz împotriva copiilor. Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie, au fost recepționate 734 de apeluri. Totodată, din momentul în care a devenit operațional, în luna ianuarie 2022, și până la data de 30 iunie a.c., numărul 119 a fost apelat de peste 5.600 de persoane. În ceea ce privește problemele sesizate, cele mai multe au vizat abuzul fizic, psihologic și emoțional, dar și neglijarea. Prin apelarea numărului 119, disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România, pot fi raportate, în regim non-stop, toate cazurile de abuz care nu necesită intervenția imediată a autorităților specializate din cadrul Serviciului de Urgență 112.
- Timp de patru zile s-a desfășurat la Cluj-Napoca cel de-al 32-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie. Evenimentul a fost gândit să prezinte ultimele noutăți științifice și tehnologice din domeniul endocrinologiei, beneficiind de prezența elitei medicale românești din acest domeniu. De asemenea, la eveniment au participat companii importante din industria farmaceutică și furnizori de echipamente medicale de înaltă tehnologie, printre care Papapostólou România. Papapostólou este un nume recunoscut pe piața furnizorilor de înaltă tehnologie medicală, oferind în exclusivitate pe piața românească osteodensitometrul Hologic, vârf de aparatură medicală ce oferă eficiență maximă în determinarea riscului de fractură prin scanarea coloanei vertebrale și a șoldurilor în doar 10 secunde.
- Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a obținut acreditarea internațională, pentru următorii cinci ani, din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating, recunoscută de către Federația Mondială de Educație Medicală. Procesul de acreditare a implicat evaluarea riguroasă a gradului de îndeplinire a nouă standarde principale. Comisia de evaluatori a fost impresionată de nivelul de excelență și de standardele înalte atinse de UMF. Această realizare subliniază importanța Facultății de Medicină în peisajul educațional internațional și consolidează poziția acesteia ca un centru de excelență în educația medicală, atrăgând studenți talentați din toate colțurile lumii și contribuind la progresul medicinei la nivel global.
- Examenul de Evaluare Națională a avut loc în perioada 25 -28 iunie, iar peste 160.000 de elevi au susținut probele din cadrul acestuia. În județul Cluj, examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, a fost susținut de peste 5.200 de absolvenți ai claselor a VIII-a. Potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației, primele rezultate sunt afișate astăzi. Rezultatele finale în urma contestațiilor vor fi afișate marți, 9 iulie.
- Seviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj anunță că mâine, 4 iulie, se va închide până la ora 13:00 defileul Cheile Turzii, din cauza căderilor mari de pietre de pe versanți, și necesită îndepărtarea acestora de pe pereți și poteca turistică. Rezervația Naturală Cheile Turzii este un obiectiv de interes atât național, cât și internațional, fiind deschisă iubitorilor de drumeții până la finalul lunii octombrie. Cheile Turzii este cea mai cunoscută rezervație naturală de pe raza județului Cluj, reușind să atragă anual zeci de mii de vizitatori.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea se va răci în continuare, devenind răcoroasă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în cursul zilei când pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă, posibil însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 21 de grade Celsius, iar cele minime între 11 și 14 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze