- Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 161 Sărata – limită cu județul Sălaj, în lungime de aproape 8 kilometri. Acestea au drept principal scop asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de siguranță. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe susține că îmbunătățirea infrastructurii rutiere pe acest drum județean este importantă având în vedere faptul că acesta realizează una dintre legăturile între judeţele Cluj şi Sălaj, cu efecte pozitive în dezvoltarea economico-socială la nivel regional.
- Primarul Emil Boc a precizat în sedința Consiliului Local de săptămâna aceasta că lucrările la Parcul Caragiale sunt în grafic. Cu excepția părții ce se va conserva, parcul se preconizează că va fi gata până la sfârșitul anului, iar în 2 august se vor ridica restricțiile de circulație de pe strada George Barițiu astfel că traficul rutier va reveni la normal.
- Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a anunţat luna trecută finalizarea proiectului de renovare și modernizare intitulat „AMENAJARE CENTRU DE CERCETARE PRIVIND DEZVOLTAREA MEDICAMENTULUI – CLADIRE „FARMACIA B”. Impactul local al proiectului implică creșterea relevanței învățământului terțiar universitar, care este în strânsă relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive. Reprezentanții UMF Cluj transmit că astăzi are loc inaugurarea clădirii Farmacia B, situată pe strada Victor Babeș nr. 41, un proiect ambițios prin care s-a consolidat, renovat și modernizat un edificiu cu o istorie impresionantă, construit în anul 1913.
- Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj au publicat rezultatele obținute de către cadrele didactice din județul Cluj, care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar de anul acesta. În județul Cluj, din totalul de candidați prezenți la examen, 5 candidați au obținut nota 10; 50% dintre aceștia au obținut note între 7 și 9,99, iar 34,3% au obținut note cuprinse între 5 și 6,99. După contestații, rezultatele finale se vor afișa la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și pe site-ul titularizare.edu.ro, în 31 iulie.
- Reprezentanții Grădinii Botanice Alexandru Borza din Cluj Napoca transmit că expoziția de Bonsai continuă până în 11 august. Toți iubitorii de plante, și nu numai, sunt așteptați la a V-a ediție a Expoziției de Bonsai, zilnic între orele 9 și 18.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate îndeosebi după-amiaza și seara. Pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime, în scădere față de zilele precedente, vor fi cuprinse între 24 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 14 și 16 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze