- Toate cele șase comune cărora Consiliul Județean Cluj le-a alocat la sfârșitul anului trecut suma totală de 1.500.000 de lei, au reușit achiziționarea unor mijloace de transport pentru elevi. În acest sens, primăria comunei Bobâlna a folosit suma de 250.000 de lei primită, pentru cumpărarea unui autobuz cu 59 de locuri și înlocuirea celui vechi care transporta aproximativ 126 de elevi din nouă localități. Aceeași sumă alocată de forul administrativ județean, a fost utilizată și de primăriile comunelor Aiton, Ceanu Mare, Recea Cristur, Gilău și Căpușu Mare pentru achiziționarea de microbuze școlare. În acest context, forul administrativ județean are în derulare două proiecte din fonduri nerambursabile, în valoare de 61,4 milioane de lei, ce vizează achiziționarea, în total, a 59 microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul, cu o capacitate de 16+1 locuri, pentru care au fost deja semnate contractele de furnizare.
- Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat și va supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind „Îmbunătățirea infrastructurii de turism la Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea” și a cheltuielilor legate de proiect. Prin intermediul acestei inițiative se urmărește restaurarea – conservarea și modernizarea parcului din cadrul ansamblului și a împrejmuirilor acestuia. Valoarea totală a proiectului este de peste 37 milioane de lei, finanțarea acestuia prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 fiind deja aprobată în cursul acestei luni.
- A început procesul de demolare a celor 16 gherete de pe strada Argeș din Cluj-Napoca, pentru proiectul de decopertare a Canalului Morii. Acestea au fost concesionate în urmă unei licitații publice din 1994 pe o durata de 25 de ani, însă contractele au expirat în lunile martie – aprilie 2024. Primăria a organizat un concurs de idei pentru valorificarea spațiilor adiacente Liceului Nicolae Bălcescu, iar proiectul câștigător prevede amenjarea, inclusiv a spațiului fostelor tarabe din piața Mihai Viteazul, în vederea facilitării parcurgerii cât mai plăcute și sigure a acesteia de către cetățeni sau vizitatori, integrând principiile unei zone pentru plimbare și smart city.
- Conform primarului Emil Boc, săptămâna aceasta se va deschide Park&Ride-ul de la Aeroport, un parking cu peste 800 de locuri de parcare, inclusiv pentru autocare, care va ajuta la decongestionarea traficului. Deși initial se estima că proiectul va fi realizat până la finalul anului, lucrările la Park&Ride-ul de pe strada Traian Vuia nr. 149-151 au fost finalizate înainte de termenul anunțat.
- Muzeul de Artă Cluj-Napoca în parteneriat cu Centrul de Interes organizează începând de astăzi expoziția „In Absentia” ce aparține artiștilor Andrei Budescu și Cristian Opriș. Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare și exterminare nazist de la Auschwitz, Muzeul de Artă marchează Ziua internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, omagiată în fiecare an în 27 ianuarie, prin inaugurarea acestei expoziții eseu despre sensurile și implicațiile memoriei, între cunoaștere și ignoranță, între amintire și uitare, invitând prin sondarea unor răni dureroase ale istoriei recente, la un exercițiu de empatie reflexivă. Expoziția va rămâne deschisă până în 16 februarie, de miercuri până duminică între orele 10 și 17, ultimul bilet de intrare fiind emis la ora 16:30.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Izolat la munte vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 15 grade Celsius, iar cele minime între 0 și 3 grade Celsius. Izolat dimineața în zonele joase se va semnala ceață.
S-ar putea să vă intereseze