- Consiliul Județean Cluj a aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 43,6 milioane de lei, corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit în anul 2025. Fondurile sunt repartizate pentru susţinerea programelor de infrastructură, care necesită cofinanţare locală, cum ar fi modernizarea infrastructurii rutiere, îmbunătățirea infrastructurii educaționale, dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, modernizarea sistemelor de iluminat public ş.a. Conform preşedintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, se sprijiniă autoritățile locale în vederea derulării acelor proiecte care au ca scop dezvoltarea comunităților și creșterea calității vieții locuitorilor din întreg județul, respectiv se aduce un plus la bunăstarea cetățenilor.
- În această perioadă cu temperaturi scăzute este esențial ca fiecare persoană să aibă un loc în care să se adăpostească și să fie în siguranță. Primarul Emil Boc încurajează cetățenii care observă o persoană fără adăpost, să apeleze Poliția Locală la 0264/955 sau „Telefonul primarului” – 0264/984, astfel încât să poată interveni în ajutorarea acesteia. Municipiul Cluj-Napoca beneficiază de centre speciale pentru persoanele fără adăpost. Centrul Social de Urgență de pe str. Dragoș Vodă nr. 36-38, are o capacitate de 50 de locuri, din care, în prezent, 35 sunt ocupate și 15 libere. Centrul de Găzduire Temporară de pe strada Oașului nr. 238, are o capacitate de 64 locuri, iar în prezent are 16 locuri disponibile. Totodată, primarul Emil Boc informează pe pagina sa de facebook, faptul că pe lângă serviciile de găzduire, igienă și hrană, persoanele fără adăpost pot beneficia, în centrele Primăriei, de servicii de asistență socială (de la întocmirea actelor de identitate, la sprijin în obținerea ajutorului social, pentru plata chiriei sau chiar pentru angajare), asistență psihologică, asistență medicală primară şi consiliere juridică.
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează cursuri de pregătire şi examen de simulare a examenului de admitere de anul acesta. Cursurile de pregătire pentru programele de studii Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, vor avea loc în 29 martie, 5 aprilie, 12 aprilie şi 10 mai, în amfiteatrele universității. Locațiile și orarul vor fi afișate în timp util pe site-ul Universității. Cei care nu vor putea fi prezenți la cursurile de pregătire, le vor putea accesa online, pe o platformă educațională, unde vor fi disponibile până în 9 mai. Înscrierile se fac online, până în 17 martie, pe site-ul simulare.umfcluj.ro, după achitarea taxei de 500 lei.
- Mâine de la ora 19.00, la Colegiul Academic din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” va susține un concert avându-l ca solist pe pianistul Zoltán Fejérvári. Din program: Două dansuri românești pentru orchestră și Concertul nr. 1 pentru pian de Béla Bartók, precum şi Simfonia nr. 6 în Si minor, de Piotr Ilici Ceaikovski. Biletele se pot achiziționa online de pe entertix.ro și myticket.ro sau fizic, de la Agenția de Bilete a Filarmonicii sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi frumoasă, dar geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 3 grade Celsius, iar cele minime între -13 și -9 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze