- Lucrările de asfaltare desfășurate de Consiliul Județean Cluj pe drumul comunal 177 Câțcău – Vad, au fost finalizate. Astfel, sectorul de drum situat între reședințele de comună Câțcău și Vad este asfaltat în totalitate. Lucrările au vizat un tronson în lungime de 1,3 kilometri, în condițiile în care lungimea totală a drumului preluat în administrare este de 1,8 kilometri. Operațiunile, au constat în reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră spartă, așternerea mecanică a unui strat de balast, aducerea la profil a acostamentelor și prelungirea de podețe. De asemenea, au fost executate lucrări de refacere a terasamentelor deteriorate, completarea acostamentelor, ridicarea la cotă a căminelor carosabile și lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului. Totodată, se află în execuție cinci racorduri la drumurile laterale și aproximativ 20 de accese la proprietăți cu țeavă corugată și balast, acestea urmând a fi betonate.
- Licitația de atribuire prin concesiune a lucrărilor și serviciilor pentru realizarea aquapark-ului din cartierul Grigorescu are un nou termen de depunere a ofertelor – 10 octombrie. Investiția este estimată la aproape 400 de milioane lei. Viitorul aquapark va fi amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare, terenul fiind localizat în vestul intravilanului municipiului Cluj-Napoca, pe malul sudic al Someșului. Acesta va fi construit din corpul clădirii principale, care va fi funcțional pe tot parcursul anului și va adăposti vestiare, spații de alimentație publică, ansamblu de wellness și spa, sala de fitness, aerobic și cycling. Ansamblul va cuprinde și o zonă de agrement exterioară, care va fi disponibilă pe timpul verii și va cuprinde bazine și piscine pentru copii și adulți, plajă exterioară, alături de o parcare subterană. Proiectul va fi finanțat din bugetul local și alte surse legale, având o durată de implementare oficială de 36 de luni, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor va dura 28 de luni.
- Duminică, 5 octombrie de la ora 20.00, compania IULIUS, cu ocazia aniversării de 25 de ani, invită publicul la o audiție multisenzorială, sub cerul liber, într-un decor fascinant cu mii de lumânări, cu o scenă impresionantă și într-o atmosferă care pune în evidență o experiență artistică unică. Spectacolul Multisenzorial va aduce în Iulius Parc emoție, lumină și, mai ales, muzică interpretată live. Vor fi interpretate teme muzicale celebre de către un trio profesionist la vioară fiind Olga Berar, la violoncel Ștefan Ciceu și la pian Adina Cocargeanu. Intrarea este gratuită, iar mai multe informații se pot găsi pe site-ul cluj.iuliusmall.com.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi, în județul Cluj, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, îndeosebi în partea a doua a zilei și noaptea, va ploua. La munte se vor semnala precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 13 grade Celsius, iar cele minime între 5 și 7 grade Celsius.
S-ar putea să vă intereseze