1 februarie
Adăugat de RVE Cluj pe data de februarie 2, 2024
- Pentru a preveni orice formă de segregare, Ministerul Educației intenționează să aplice un sistem aleatoriu sau după o ordine alfabetică pentru împărțirea elevilor la clase. Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea procedurii de distribuţie aleatorie a antepreşcolarilor, preşcolarilor și elevilor în formaţiunile de studiu, în cazul școlilor unde se constituie cel puţin două formaţiuni de studiu. Conform acestui proiect, în funcţie de decizia consiliului de administraţie, distribuţia în formaţiuni de studiu se realizează prin tragere la sorţi sau prin distribuţia echitabilă a elevilor ordonaţi alfabetic. În situaţia în care părintele sau reprezentantul legal doreşte înscrierea fraţilor în aceeaşi clasă, aceştia sunt repartizaţi în clasa în care a fost distribuit primul dintre fraţi. Listele finale cu componenţa formaţiunilor de studiu, semnate de directorul unităţii de învăţământ, vor fi publice şi se vor afişa la avizierul unităţii de învăţământ şi pe pagina de internet a acesteia, cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor noului an şcolar, menţionează Ministerul Educaţiei.
- Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre care vizează modificarea și suplimentarea listei de echipamente medicale, cu care va fi dotat Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.Astfel, unul dintre echipamentele prevăzute inițial, va fi înlocuit cu alte opt dotări, ce au o valoare estimată de 1,5 mil de lei, și care vor fi achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Cele opt echipamente sunt un ecograf, un sistem de examinare ultrasonografică doppler cervico-cerebrală, două defibrilatoare, două spirometre, un analizor pentru măsurarea oxidului nitric fracțional expirat și un audiometru.
- Compania de Trasport Public Cluj-Napoca anunţă ca ȋncepand de astăzi, se elimina necesitatea adeverinţelor de la primărie pentru obtinerea abonamentele gratuite și cu reducere pentru pensionari, donatori onorifici de sânge și studenţi cu domiciliul stabil ȋn Comuna Florești. Abonamentele se emit la toate Centrele de vânzare carduri CTP. Mai multe detalii se găsesc pe ctpcj.ro.
- Centrul Meteorologic Transilvania Nord anunță că astăzi în județul Cluj vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros și pe arii relativ extinse, îndeosebi seara și în prima parte a nopții, se vor semnala precipitații mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 6 grade Celsius, iar cele minime între -2 și 0 grade Celsius.